6.6 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialPercheziţii la centrele de dezmembrări auto. Vezi ce caută poliţiştii

Percheziţii la centrele de dezmembrări auto. Vezi ce caută poliţiştii

82 de autovehicule, aflate în diverse faze de dezmembrare, pentru care nu se deţineau documente de provenienţă, au fost indisponibilizate, în urma unor percheziţii efectuate de poliţiştii buzoieni.

Acţiunea a fost efectuată în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Buzău şi s-a desfăşurat pentru probarea activităţii infracţionale a cinci agenţi economici şi persoane fizice, suspectaţi că desfăşoară activităţi neautorizate de valorificare a subansamblurilor şi pieselor provenite din dezmembrări auto.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au inventariat stocurile de subansambluri şi piese auto existente şi au ridicat documente de evidenţă contabilă, precum şi înscrisuri extracontabile privind actele de comerţ cu astfel de produse.

De asemenea, specialiştii din cadrul celorlalte instituţii au urmărit respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte autorizarea de funcţionare şi obligaţiile de conformitate din partea R.A.R., precum şi respectarea normelor de mediu în conformitate cu legislaţia ce reglementează aceste domenii.

În urma percheziţiilor, au fost ridicaţi 50.000 de lei şi au fost indisponibilizate 82 de autovehicule, aflate în diverse faze de dezmembrare, pentru care nu se deţineau documente de provenienţă, urmând a fi dispuse măsuri legale la finalizarea cercetărilor.

Poliţiştii spun că trei administratori de societăţi comerciale, cu vârste între 34 şi 44 de ani, şi alte două persoane, în vârstă de 35 şi respectiv 36 de ani – persoane fizice neautorizate, toţi din judeţul Buzău, în perioada ianuarie – iulie 2013, ar fi achiziţionat din ţară şi din străinătate autovehicule.

Ulterior, acestea ar fi fost dezmembrate în ateliere, iar subansamblurile şi piesele auto obţinute, ar fi fost comercializate la diverse persoane fizice în mod direct sau expediate prin firme de curierat, în urma unor anunţuri postate pe internet, fără ca veniturile obţinute să fi fost evidenţiate şi fără a se fi achitat obligaţiile către bugetul statului.

Prejudiciul estimat la acest moment, numai pentru lunile iunie şi iulie a.c., este de aproximativ 120.000 de lei, în cauză urmând a se solicita organelor fiscale stabilirea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin aceste activităţi ilicite.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.I.P.I..

Cele mai citite

Creșterea ROBOR, benefică pentru bănci pe fondul crizei politice

Criza politică din România, accentuată după primul tur al alegerilor prezidențiale, se transformă într-o oportunitate pentru bănci, având în vedere creșterea dobânzilor interbancare ROBOR,...

Seară regală dedicată Curajului Civic. Campioni și Eroi: Curaj, Performanță, Civism

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române a găzduit, joi seară, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic. În cadrul...

Kaspersky, producătorul rus de software antivirus, își închide biroul din România

Producătorul rus de software antivirus Kaspersky a decis să închidă biroul său local din România, ca parte a unui proces de reorganizare mai amplu...
Ultima oră
Pe aceeași temă