25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialPercheziţii la centrele de dezmembrări auto. Vezi ce caută poliţiştii

Percheziţii la centrele de dezmembrări auto. Vezi ce caută poliţiştii

82 de autovehicule, aflate în diverse faze de dezmembrare, pentru care nu se deţineau documente de provenienţă, au fost indisponibilizate, în urma unor percheziţii efectuate de poliţiştii buzoieni.

Acţiunea a fost efectuată în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Buzău şi s-a desfăşurat pentru probarea activităţii infracţionale a cinci agenţi economici şi persoane fizice, suspectaţi că desfăşoară activităţi neautorizate de valorificare a subansamblurilor şi pieselor provenite din dezmembrări auto.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au inventariat stocurile de subansambluri şi piese auto existente şi au ridicat documente de evidenţă contabilă, precum şi înscrisuri extracontabile privind actele de comerţ cu astfel de produse.

De asemenea, specialiştii din cadrul celorlalte instituţii au urmărit respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte autorizarea de funcţionare şi obligaţiile de conformitate din partea R.A.R., precum şi respectarea normelor de mediu în conformitate cu legislaţia ce reglementează aceste domenii.

În urma percheziţiilor, au fost ridicaţi 50.000 de lei şi au fost indisponibilizate 82 de autovehicule, aflate în diverse faze de dezmembrare, pentru care nu se deţineau documente de provenienţă, urmând a fi dispuse măsuri legale la finalizarea cercetărilor.

Poliţiştii spun că trei administratori de societăţi comerciale, cu vârste între 34 şi 44 de ani, şi alte două persoane, în vârstă de 35 şi respectiv 36 de ani – persoane fizice neautorizate, toţi din judeţul Buzău, în perioada ianuarie – iulie 2013, ar fi achiziţionat din ţară şi din străinătate autovehicule.

Ulterior, acestea ar fi fost dezmembrate în ateliere, iar subansamblurile şi piesele auto obţinute, ar fi fost comercializate la diverse persoane fizice în mod direct sau expediate prin firme de curierat, în urma unor anunţuri postate pe internet, fără ca veniturile obţinute să fi fost evidenţiate şi fără a se fi achitat obligaţiile către bugetul statului.

Prejudiciul estimat la acest moment, numai pentru lunile iunie şi iulie a.c., este de aproximativ 120.000 de lei, în cauză urmând a se solicita organelor fiscale stabilirea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin aceste activităţi ilicite.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.I.P.I..

Cele mai citite

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă