16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialDeputații au respins modificarea regulilor privind ora de religie. Pentru elevi continuă...

Deputații au respins modificarea regulilor privind ora de religie. Pentru elevi continuă să decidă părinții

Plenul Camerei Deputaţilor a respins miercuri un proiect de lege prin care se modifica modalitatea de înscriere la ora de religie, informează Agerpres.

Proiectul, inițiat de deputatul independent Remus Cernea, prevedea că elevii care au împlinit vârsta de 14 ani pot alege dacă frecventează acest curs sau nu. Rezultatul votului din Cameră a fost 254 de voturi “pentru” respingere, un vot “împotrivă” şi o abţinere. 

Actuala legislaţie prevede că doar elevul major poate să decidă singur în această privinţă. Pentru elevii minori, decizia o iau părinții.

Remus Cernea susține, în expunerea de motive că actuala legislaţie “menţine o serie de ambiguităţi generatoare de confuzii şi noi abuzuri”. Camera Deputaţilor este primul for legislativ sesizat în privinţa acestei iniţiative.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă