13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialPutin l-a felicitat pe Bashar al-Assad pentru eliberarea orașului Palmira

Putin l-a felicitat pe Bashar al-Assad pentru eliberarea orașului Palmira

Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a “felicitat” duminică pe omologul său sirian pentru preluarea controlului asupra oraşului Palmira din mâinile grupării Stat Islamic, Kremlinul subliniind rolul central jucat de Rusia în acest deznodământ “fericit”, relatează AFP, citată de Agerpres.

În cursul unei discuţii telefonice care a avut loc “la iniţiativa rusă”, Vladimir Putin “l-a felicitat pe Bashar Al-Assad pentru fericita finalizare a operaţiunii de anvergură efectuate de forţele siriene cu sprijinul forţelor aeriene ruse, care au avut ca obiectiv eliberarea oraşului Palmira”, potrivit unui comunicat al Kremlinului. 

La rândul său, Bashar Al-Assad “şi-a exprimat recunoştinţa pentru sprijinul eficient adus de forţele aeriene ruse”, a adăugat documentul. 

Preşedintele sirian “a subliniat că progrese ca eliberarea Palmirei nu ar fi fost niciodată posibile fără sprijinul Rusiei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. 

După eliberarea oraşului cu o vechime de peste 2.000 de ani, ale cărui ruine sunt clasificate în Patrimoniul Mondial UNESCO, Vladimir Putin a ordonat “să se ofere asistenţă maximă părţii siriene pentru deminarea teritoriilor eliberate, ţinând cont de importanţa lor pentru cultura mondială”. 

Vladimir Putin a discutat duminică despre acest subiect cu directorul general al UNESCO, Irina Bokova. 

Preşedintele rus şi directorul general au căzut de acord asupra faptului că “UNESCO, Rusia şi Siria vor putea lua în curând toate măsurile necesare pentru a face o estimare a pagubelor produse de terorişti la Palmira şi a elabora un plan de reconstrucţie a ceea ce mai poate fi reconstruit”, a adăugat Dmitri Peskov. 

La rândul său, Bashar Al-Assad a prezentat “pierderile importante suportate de terorişti” la Palmira, exprimându-şi totodată speranţa că întreaga “comunitate internaţională va participa în mod activ la reconstrucţia acestui centru istoric de importanţă mondială”, a menţionat Kremlinul.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Verzii se mobilizează la Bruxelles cu mesajul ”Alege curajul”

Bruxelles, 3 mai 2024 - Verzii Europeni s-au adunat astăzi pentru mitingul lor electoral sub sloganul "Alege Curajul". Candidații principali Terry Reintke și Bas...

Turcia nu va relua schimburile comerciale cu Israelul

Turcia a declarat că nu va relua schimburile comerciale cu Israelul, în valoare de 7 miliarde de dolari pe an, până când nu se...

MESAJE DE PAȘTE 2024: Trimite cele mai frumoase urări de Înviere

O selecţie a celor mai inspirate:mesaje de Paşte, felicitări şi urări de Înviere care pot fi trimise prin SMS apropiaţilor, în noaptea de înviere. SMS DE PAŞTE, URĂRI DE PAŞTE, MESAJE DE...
Ultima oră
Pe aceeași temă