20.3 C
București
duminică, 23 iunie 2024
AcasăSpecialOperaţiune internaţională pentru prinderea unei bande de hackeri

Operaţiune internaţională pentru prinderea unei bande de hackeri

Procurori germani au anunţat joi că forţele de poliţie au desfăşurat raiduri în mai multe ţări împotriva a 170 de suspecţi de implicare într-o grupare internaţională specializată în atacuri cibernetice, două persoane fiind arestate în Germania, scrie agenţia DPA, potrivit Agerpres. 

Cei doi bărbaţi au fost arestaţi în landurile Rhineland-Palatinate şi Saarland, poliţia confiscând circa 300 de computere şi unităţi de stocare hard disk în timpul raidurilor de marţi. Circa 700 de ofiţeri de poliţie au luat parte la raidurile efectuate simultan în locaţii din Germania, Olanda, Luxemburg, Franţa şi Canada. 

Procurorii din oraşul german Koblenz au declarat că gruparea criminală este acuzată de vânzarea unor programe de calculator ce ascund viruşi şi de furtul de parole şi date bancare. 

Încercările de a fura informaţii şi de a şantaja oameni au devenit o practică obişnuită în anii recenţi. În 2015, portalul de internet canadian Ashley Madison a fost ţinta unui atac al hackerilor care au distribuit ulterior informaţiile obţinute din conturile a peste 36 de milioane de clienţi ai respectivei platforme online.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă