16.8 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialConservatorii se joacă cu bomba europeană

Conservatorii se joacă cu bomba europeană

Premierul britanic, David Cameron, aflat în SUA pentru întrevederi cu preşedintele Obama, se confruntă cu o nouă frondă în partidul său şi cu tensiuni în propriul cabinet în ce priveşte un referendum asupra apartenenţei Marii Britanii la UE.

Euroscepticismul este în vogă în rândul conservatorilor (Tory) britanici şi problema unui referendum privind menţinerea Marii Britanii în Uniunea Europeană nu încetează să divizeze deputaţii şi miniştrii. Când a venit în fruntea Partidului Conservator, David Cameron a primit o serioasă avertizare din partea lui William Hague. „Nu atinge Europa” i-a spus predecesorul său, fost ministru de Externe, care vorbea din experienţă. Potrivit lui Hague, Europa este o bombă imposibil de dezamorsat, dar capabilă să explodeze în orice moment. Cel mai înţelept este să stai cât mai departe posibil. Şi guvernul Cameron s-a ocupat în principal de subiecte mai puţin periculoase, dar astăzi apare clar că partidul conservator a luat o altă turnură şi unii membri marcanţi par să fi decis în cunoştinţă de cauză să îşi asume riscul de a determina explozia bombei europene.

Ministrul Educaţiei, Michael Gove şi cel al Apărării, Philip Hammond au zguduit unitatea Tory declarând că vor vota pentru părăsirea UE dacă ar avea loc astăzi un referendum, punct de vedere ce pare a fi împărtăşit de zeci de deputaţi conservatori. Premierul a declarat ziariştilor ce călătoreau cu el în avionul spre Washington că întrucât „nu va fi un referendum mâine, deci este o problemă ipotetică”. El a mai precizat că nu este pregătit să cedeze apelurilor lansate de deputaţii conservatori de a prezenta referendumul promis după 2017, după patru ani de negocieri pentru repatrierea puterilor de la Bruxelles la Londra.

Reforma UE

„Importantă este asigurarea că vom face tot posibilul pentru a reforma UE, pentru a o face mai deschisă şi mai concurenţială şi de a ameliora relaţiile Marii Britanii cu Uniunea Europeană”. Criticile cele mai dure au fost rezervate pentru doi conservatori ai anilor Thatcher – fostul cancelar Lord Lawson şi ex-secretarul Finanţelor, Michael Portillo – pentru că au anunţat că vor vota „NU” la referendumul de aderare sau de ruptură promis de Cameron pentru finele anului 2017, pe motiv că negocierile de aderare vor fi un eşec. „Nu trebuie să abandonăm înainte de a începe negocierile. Pare un moment extraordinar de a face lucruri”, a mai declarat premierul britanic şi a apărat decizia sa de a sili miniştrii conservatori să se abţină în timpul votului prevăzut pentru miercuri în Camera comunelor legat de absenţa în discursul Reginei a unei legislaţii privind referendumul. „Cred că este o abordare rezonabilă pentru a spune că nu ar fi drept ca miniştrii să voteze pentru un amendament la discursul propriei lor regine şi este drept ca ei să se abţină”. Sir Malcolm Rifkind, fost ministru de Externe, a acuzat conservatorii eurosceptici rebeli că îl sapă pe Cameron. „Ceea ce fac este să îl pună pe premier într-o situaţie imposibilă”, a precizat el la BBC Radio 4, subliniind că „ceea ce fac este să divizeze propriul partid şi, inevitabil, vor ajuta la perspectivele laburiştilor la viitoarele alegeri”. Nici un partid divizat nu câştigă.

Cameron a fost deosebit de iritat după ce Gove şi Hammond au declarat că vor vota pentru părăsirea UE şi a subliniat că miniştrii conservatori au fost de acord cu planul său de renegociere a aderării Marii Britanii la UE, adăugând că miniştrii ar trebui să-şi petreacă timpul în direcţia ameliorării UE înaintea unui referendum în 2017. Premierul a arătat că se aştepta ca membrii cabinetului conservator să urmeze această linie atunci când miniştrii erau toţi de acord cu această strategie. Le-a cerut să lucreze dur pentru reformarea UE, ceea ce implică o campanie pentru un „DA” la referendum.

În interesul ţării

Pentru a calma nerăbdarea anti-europenilor, premierul Cameron foloseşte cuvinte dure împotriva Europei, dar pare să considere că este în interesul Regatului Unit să rămână în Uniune şi a elaborat o strategie. Până de curând, Londra a reuşit să îşi apere poziţiile, în special în serviciile financiare. Dar când se profilează o uniune bancară europeană, premierul va fi în măsură să menţină interesele City-ului? Euroscepticii sunt convinşi de contrariu şi găsesc aici un argument pentru ca ţara lor să păstreze distanţele faţă de Bruxelles. Nu este întâmplător dacă, în planul lui Cameron un referendum ar avea loc abia în 2017. Pentru că timpul îi este cel mai bun aliat. Până atunci, integrarea zonei euro poate eşua şi cărţile redistribuite. Iar euroscepticii trebuie să explice cum o ţară cu lungă tradiţie de redistribuire socială poate găsi avantaj în economia mondială fără puterea UE.

Cele mai citite

Rusia anunță că a doborât o dronă la periferia Moscovei

Rusia a anunţat luni că a doborât o dronă la periferia Moscovei şi a impus restricţii de zbor pentru mai puţin de o oră...

Plecare importantă din SRI. Cristian Bizadea părăsește instituția la doar 48 de ani

Generalul SRI, Cristian Bizadea (48 de ani), pleacă din sistem începând cu data de 1 iunie și ar fi vorba despre pensionare și nu...

Accident grav pe DN 1, între un autoturism și un camion

Două persoane au decedat, iar alte două au fost rănite, în urma unui accident rutier produs în această dimineaţă pe DN 1, în localitatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă