15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialRomânia și Turcia vor coopera pentru combaterea migrației ilegale

România și Turcia vor coopera pentru combaterea migrației ilegale

România și Turcia vor coopera pentru a combate migrația ilegală pe Marea Neagră, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a României.

O delegaţie a Gărzii de Coastă din Turcia, condusă de viceamiralul Hakan Ustem, a efectuat o vizită oficială în România. Cu acest prilej a fost semnat un document care stabileşte concret modalităţile de cooperare în lupta împotriva migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere. 

Delegaţia turcă a avut o întâlnire de lucru cu secretarul de stat în MAI Ioan Buda, în cadrul căreia au fost aduse în atenţie aspecte legate de dezvoltarea relaţiilor de cooperare între cele două autorităţi, precum şi teme comune de interes privind combaterea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere în regiunea Mării Negre. 

Oficialii turci, însoţiţi de o delegaţie a Poliţiei de Frontieră Române, s-au deplasat la Constanţa, pentru a vizita Sistemul integrat complex de observare, supraveghere şi control al traficului la Marea Neagră (SCOMAR). Oaspeţii au vizitat şi portul Constanţa unde este ancorată nava ''Ştefan cel Mare'' a PFR, care s-a întors recent dintr-o misiune Frontex în Marea Mediterană. 

Vizita delegaţiei Turciei a avut loc în perioada 10 – 13 aprilie, la invitaţia conducerii Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...

Turcia nu va relua schimburile comerciale cu Israelul

Turcia a declarat că nu va relua schimburile comerciale cu Israelul, în valoare de 7 miliarde de dolari pe an, până când nu se...

Dan Petrescu, despre revenirea la CFR: “Mă simt ca acasă aici, mă motivează totul”

Dan Petrescu, antrenorul legendar care se întoarce pentru al patrulea mandat la conducerea echipei de fotbal CFR Cluj, a subliniat într-o conferință de presă...
Ultima oră
Pe aceeași temă