27.5 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăEconomieFoto interviuNoul membru al familiei regale suedeze se va numi Prinţul Alexander

Noul membru al familiei regale suedeze se va numi Prinţul Alexander

Cel mai nou membru al familiei regale din Suedia se va numi Alexander Erik Hubertus Bertil şi va avea titlul de Duce de Sodermanland, a anunţat joi regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei, la o întâlnire cu Cabinetul, informează agenţia DPA, preluată de Agerpres

Băieţelul, născut marţi, este primul copil al Ducelui şi Ducesei de Värmland, prinţul Carl Philip şi prinţesa Sofia, şi este al cincilea în linia de succesiune la tron. Este, de asemenea, al cincilea nepot al regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei al reginei Silvia. 

“Este un prilej de bucurie că barza a fost atât de activă în acest an în familia (regală) Bernadotte”, a spus regele cu trimitere la faptul ca în luna martie Prinţesa moştenitoare Victoria a născut un băieţel. 

Carl Philip este al doilea dintre cei trei copii ai regelui şi reginei Suediei. Cel mai mare dintre copii este prinţesa moştenitoare Victoria, prezentă şi ea la întâlnirea de joi, alături de sora sa mai mică prinţesa Madeleine. 

Erik este numele bunicului matern al noului născut şi un vechi nume regal, în timp ce Hubertus este unul dintre numele bunicului patern, regele Suediei. 

Copilul poartă de asemenea numele unchiului regelui, prinţul Bertil, care a murit în anul 1997 şi care a fost apropiat de Carl Philip şi fraţii săi. 

Carl al XVI-lea Gustaf a devenit rege al Suediei în anul 1973. Prima lui fiică, Victoria, a devenit printesă moştenitoare în anul 1980, în urma unei reforme constituţionale, prin care tronul suedez va fi moştenit de primul copil al monarhului, indiferent dacă acesta este fată sau băiat.

Cele mai citite

Toți portughezii vor purta tricou CR7 la EURO 2024, ca să nu mai existe dubii în legătură cu marcatorul

IlustrațiiȘ Marian Avramescu Legenda vie a fotbalului portughez Cristiano Ronaldo mai are doar câteva zile până la debutul la Turneul Final al Campionatului European...

Semnal de alarmă pentru Generația X privind incidența cancerului

Curbă tot mai abruptă în statisticile privind diagnosticarea cancerului. Este cea a generației X: ei sunt cei mai afectați de cancer. În rândul celor...

Aur pentru Cătălin Chirilă la canoe simplu pe 1.000 metri la Europene

Sportivul român Cătălin Chirilă a obținut o performanță remarcabilă la Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Szeged, Ungaria, câștigând medalia de aur în proba...
Ultima oră
Pe aceeași temă