14.5 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialCompania părinţilor ducesei Catherine, în centrul unui scandal privind exploatarea muncitorilor

Compania părinţilor ducesei Catherine, în centrul unui scandal privind exploatarea muncitorilor

Compania familiei Middleton, Party Pieces, un business în valoare de 30 de milioane de lire sterline, care are sediul în Berkshire, Marea Britanie, se ocupă cu organizarea de evenimente, petreceri şi nunţi, potrivit Mediafax..

Contactaţi de reporterii Daily Mail, reprezentanţii companiei spun că vor investiga foarte curând condiţiile în care lucrează muncitorii care le furnizează, printre altele, materialele de decor pentru petrecerile pe care le organizează.

Autorii articolului publicat în Daily Mail scriu că au făcut o călătorie la Tijuana, un oraş de la graniţa Mexicului, celebru, printre altele, pentru traficul de droguri. Ei spun că într-un cartier foarte sărac din Tijuana au vorbit cu membrii mai multor familii care se ocupă cu realizarea materialelor decorative pentru petreceri şi nunţi, ce sunt puse ulterior în vânzare, printre altele, pe magazinul online deţinut de familia Middleton.

Pentru a-şi îndeplini sarcinile, spune una dintre femeile mexicane cu care au vorbit autorii articolului, aceasta este ajutată de copiii ei şi lucrează zece ore pe zi, şapte zile pe săptămână, fiind plătită câteodată cu doar 10 pence pe oră, în condiţiile în care obiectele decorative pe care le face sunt vândute cu 12,99 de lire sterline bucata.

O altă femeie spune că primeşte pentru fiecare obiect decorativ 95 de pence, deşi finalizarea fiecărei piese durează mai multe ore. Femeia adaugă că a ales această ocupaţie pentru că nu găseşte foarte uşor de lucru. “Oricum, dacă mă plâng, vor găsi pe altcineva”, a spus aceasta.

Autorii articolului explică faptul că, în Mexic, persoanele care au meserii de acest tip nu pot avea pretenţia de a primi salariul minim pe economie, adică de minimum 49 de pence pe oră. Mai mult, o parte din câştigurile lor sunt cheltuite pe materialele de lucru.

Înainte de căsătoria cu prinţul William, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, Kate Middleton a lucrat la firma părinţilor ei, la departamentul de vânzări, slujbă care, în unele companii, presupune întâlniri cu furnizorii şi verificarea condiţiilor din fabrici, spun autorii articolului, care adaugă că sunt siguri că ducesa şi părinţii ei nu erau la curent cu condiţiile în care sunt realizate produsele pe care le comercializează.

Compania Party Pieces, înfiinţată de mama ducesei Catherine, Carole Middleton, în 1981, pe când avea 26 de ani, are în prezent 30 de angajaţi – inclusiv pe Pippa, sora lui Kate, care se ocupă de revista online The Party Times – şi a devenit foarte cunoscută pe piaţa britanică.

Multe companii folosesc serviciile unor fabrici situate în zone sărace din Asia şi America.

Cele mai citite

SUA vor lua măsuri după ce Georgia a adoptat legea controversată privind “influenţa străină”

Statele Unite(SUA) examinează "măsuri" de retorsiune după ce Georgia a votat o lege controversată privind "influenţa străină", a afirmat miercuri şeful diplomaţiei americane, Antony...

SUA vor lua măsuri după ce Georgia a adoptat legea controversată privind “influenţa străină”

Statele Unite(SUA) examinează "măsuri" de retorsiune după ce Georgia a votat o lege controversată privind "influenţa străină", a afirmat miercuri şeful diplomaţiei americane, Antony...

Panică la sediul Comitetului Național Republican din Washington: un pachet suspect care conținea două fiole de sânge a fost livrat în clădire

Sediul Comitetului Național Republican din Washington a fost evacuat pentru scurt timp miercuri după ce un pachet suspect care conținea două fiole de sânge...
Ultima oră
Pe aceeași temă