25.5 C
București
vineri, 28 iunie 2024
AcasăAldineLaureații premiului Nobel avertizează asupra pericolelor unui Brexit

Laureații premiului Nobel avertizează asupra pericolelor unui Brexit

13 laureaţi britanici ai Premiului Nobel au avertizat, sâmbătă, împotriva ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, care ar pune ‘în pericol’ cercetarea ştiinţifică din Regatul Unit, într-un moment în care un nou sondaj plasează tabără pro-Brexit în frunte, relatează AFP, conform Agerpres

Într-o scrisoare transmisă cotidianului The Daily Telegraph, oamenii de ştiinţă susţine că “perspectiva pierderii de finanţări din partea Uniunii Europene reprezintă un risc major pentru cercetarea ştiinţifică britanică”. 

“Ştiinţa alimentează prosperitatea noastră, sistemul nostru de sănătate, capacitatea noastră de inovaţie şi creşterea noastră economică”, atrag atenţia cercetătorii, printre care fizicianul Peter Higgs, laureat al Premiului Nobel în 2013, şi biochimistul Paul Nurse, recompensat în 2001. 

“Afirmaţiile celor care sunt pro-Brexit conform cărora Trezoreria ar acoperi această gaură (în finanţare – n.r.) sunt naive”, adaugă ei, subliniind că partea din PIB-ul britanic acordat cercetării “se situează deja mult sub media ţărilor din UE şi din OCDE”. 

Avertismentul lor survine într-un moment în care un nou sondaj ORB pentru publicaţia online The Independent plasează tabăra pro-Brexit în frunte, cu un avans de 10 puncte procentuale, cu 12 zile înainte de votul de la 23 iunie. 

Conform sondajului, la care au luat parte 2.000 de persoane, 55% dintre britanici sunt favorabili unei ieşiri din UE, iar 45% se opun. Un precedent sondaj ORB pentru The Independent, din aprilie, plasa de asemenea în frunte votul pro-Brexit, însă cu doar 51%. Alte sondaje publicate în această săptămână au oferit rezultate mai strânse. Conform unei medii a sondajelor realizată de site-ul WhatUKThinks, susţinătorii menţinerii în UE şi apărătorii Brexit-ului sunt umăr la umăr, cu 50%.

Cele mai citite

VIDEO. Dezbaatere Biden – Trump: Cum comentează France Presse prestațiile celor doi candidați

Cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din toamnă din SUA s-au atacat reciproc în prima dezbatere televizată de joi seara pe teme precum inflaţia,...

VIDEO. Ciolacu anunță o analizare a modificărilor pentru e-Factura,e-Transport și e-TVA

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că, în şedinţa de Guvern de astăzi, vor fi analizate modificările legislative în privinţa e-Factura, e-Transport şi e-TVA, subliniind...

După criticile venite din partea mediului de afaceri, Boloș anunță modificări la e-TV

Mediul de afaceri și contabilii au privit cu îngrijorare cum Guvernul a anunțat introducerea unei noi sarcini administrative pentru companii, care trebuie implementată foarte...
Ultima oră
Pe aceeași temă