22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialBulgarii au câștigat Regata Dobrogei la yachting

Bulgarii au câștigat Regata Dobrogei la yachting

Ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă, a participat sâmbătă după-amiază, la invitaţia Clubului Nautic Român, la festivitatea de premiere a celei de-a V-a ediţii a Regatei Inter­naţio­­na­le Cupa Dobrogei, competiţie oficială din calendarul Federaţiei Române de Yachting, organizată în perioada 8-11 iunie la Eforie Nord.

La sfârşitul celor trei zile de competiţie pe Marea Neagră, cu vânt bun şi o mare agitată până la gradul 2-3 Bf, la coastă (doar în ultima zi), calculele Comitetului de Cursă au indicat faptul că pentru a treia ediţie consecutiv, Trofeul transmisibil Cupa Dobrogei va fi înmânat de ministrul Sportului şi Tineretului echipei clubului OMK Nessebar 2000, cei care au avut şi cea mai numeroasă participare la cele mai multe clase şi categorii competiţionale.

De altfel, partenerii bulgari au şi trimis la regata de la Eforie cele mai multe cluburi şi atleţi, din 47 de echipaje înscrise în competiţie la Secţiunea Centreboards (veliere mici), flotila românească fiind reprezentată doar de opt veliere, de la Clubul Nautic Român (organizator) şi C. S. Electrica-Constanţa.

Regata Internaţio­­na­­lă Cupa Dobrogei la yachting deschisă tuturor claselor de veliere sportive din categoria Centreboards a fost iniţiată de Clubul Nautic Român şi Morski Klub Balchik în anul 2011, fiind încrisă concomitent în calen­­da­re­le federaţiilor de yachting din cele două ţări şi găzduită alter­nativ de cluburile organizatoare din România şi Bulgaria, ca unicul concurs transfrontalier de yachting, din Europa.     

Cele mai citite

Sebastian Burduja, atac la adresa lui Nicușor Dan: “Bilanțul lui este matematic zero”

Candidatul PNL pentru funcția de primar general al Capitalei, Sebastian Burduja, a criticat dur activitatea actualului edil, Nicușor Dan, într-o conferință de presă susținută...

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

Băncile, sancționate ca urmare a războiului din Ucraina. Reprezentanții lor spun că se confruntă cu provocări fără precedent

După ce americanii au anunțat că vor trece la sancționarea grupului austriac Raiffeisen, din cauza afacerilor extinse din Rusia, la câteva zile Rusia a...
Ultima oră
Pe aceeași temă