Unul dintre avocaţii lui Adrian Năstase, Ioan Cazacu, a declarat, marţi dimineaţă, că sunt îndeplinite toate prevederile legale ca fostul premier să fie eliberat condiţionat.
„Din punctul nostru de vedere, sunt îndeplinite toate prevederile legale ca această propunere (de eliberare condiţionată – n.red.) să fie admisă. Sper ca judecătorul să fie convins că această propunere se aplică tuturor persoanelor (…) Sperăm ca astăzi să avem una dintre cele mai bune şi corecte hotărâri”, a declarat Ioan Cazacu.
Citeşte şi Adrian Năstase află MARŢI dacă va fi ELIBERAT înainte de termen
Judecătoria Sectorului 4 ia în discuţie, marţi, cererea de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase, depusă de avocaţii acestuia. Fostul premier a executat opt luni de închisoare din pedeapsa de doi ani la care a fost condamnat în dosarul Trofeul Calităţii şi, potrivit legii, are dreptul de a cere să fie liber.
Însă condiţia esenţială a eliberării condiţionate este recunoaşterea vinovăţiei, or Năstase mereu a susţinut că este nevinovat, inclusiv pe postările de pe blogul său, unde a fost foarte activ mai ales de cnd a fost încarcerat.
Faptul că a acceptat să plătească prejudiciul de peste 700.000 de euro creat Inspectoratului de Stat pentru Construcţii care i s-a imputat în cadrul dispozitivului de condamnare nu înseamnă recunoaşterea vinovăţiei, ci poate însemna evitarea executării silite, ocazie cu care se poate evalua întreaga avere.
Anul trecut, instanţa supremă l-a condamnat la doi ani de închisoare cu executare pe fostul premier Adrian Năstase, în dosarul „Trofeul calităţii” în care a fost acuzat de faptul că, folosindu-se de calitatea sa de preşedinte PSD, pe cînd era şi premierul Romniei, s-a folosit de interpuşi, condamnaţi şi ei, pentru a aduna,de la peste 700 de firme, sub paravanul unui simposion, bani pentru propria sa campanie electorală din 2004.