14.9 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialAnunt oficial in Cehia – Milos Zeman a castigat alegerile prezidentiale, cu...

Anunt oficial in Cehia – Milos Zeman a castigat alegerile prezidentiale, cu peste 55% din voturi

Fostul premier social-democrat Milos Zeman, de 68 de ani, a câştigat detaşat primele alegeri prezidenţiale organizate în Cehia prin sufragiu universal direct, obţinând 55,16% din voturi după numărarea a 98% din buletine, informează sâmbătă AFP, citata de Agerpres.

Contracandidatul său, şeful diplomaţiei cehe Karel Schwarzenberg (de dreapta), 75 de ani, a obţinut 44,84% din voturi, potrivit rezultatelor comunicate de Biroul de Statistică.

‘Promit că voi fi vocea tuturor, având în vedre că am fost ales prin vot direct’, a declarat noul şef al statului ceh, care a mulţumit fiicei sale pentru sprijinul moral acordat şi şi-a exprimat respectul faţă de contracandidiatul său la acest scrutin.

La rândul său, Karel Schwarzenberg, şi-a recunoscut înfrângerea, având în vedere că ‘zece procente reprezintă o diferenţă clară’. ‘Sepr să reuşească să fie preşedintele tuturor ‘, a spsus el referitor la Milos Zeman.

Participarea la cel de-al doilea tur de scrutin, vineri şi sâmbătă, a fost de circa 59%, faţă de 61,3% în primul tur de scrutin în urmă cu două săptămâni.

Noul preşedinte, ales pentru prima dată prin sufragiu universal direct, va depune jurământul pe 8 martie.

Milos Zeman este cel de-al treilea preşedinte de la declararea independenţei Republicii Cehe în 1993, după arhitectul ‘Revoluţiei de catifea’ din 1989 şi şef al statului în perioada 1989-2003 Vaclav Havel şi economistul liberal Vaclav Klaus (preşedinte din 2003), ambii aleşi de parlament.

Milos Zeman este un partizan al ‘economiei sociale de piaţă’, cunoscut pentru încăpăţânarea sa, modul său de a persifla şi limbajul său colorat.

De formaţie economist, el ajunge la punctul culminant al carierei sale politice, după ce a deţinut funcţia de preşedinte al Camerei Inferioare a Parlamentului (1996-1998) şi de prim-ministru (1998-2002).

Născut la 28 septembrie 1944 la Kolin, în apropiere de Praga, Milos Zeman a format alături de Vaclav Havel şi Vaclav Klaus trio-ul care a marcat cel mai mult evoluţia ţării de la căderea comunismului.

Cele mai citite

Alina Gorghiu salută că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, din dosarul privind accidentul din localitatea 2 Mai, va fi transferată

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a salutat faptul că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul privind accidentul din localitatea...

Angel Tîlvăr spune că navigația maritimă suferă cel mai mult de pe urma acțiunilor de bruiaj

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat marţi că navigaţia maritimă este cea care are cel mai mult de suferit de pe urma acţiunilor de...

Israelul face un abuz grav asupra Associated Press: i-a închis transmisiunea în direct a acesteia pe tema evenimentelor din Fâşia Gaza

Associated Press a anunţat că oficiali israelieni au confiscat o cameră video şi echipament de emisie aparţinând agenţiei de presă şi au închis transmisiunea...
Ultima oră
Pe aceeași temă