16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomieFoto interviuVIDEO+FOTO.Vedetele din Game of Thrones cer liderilor europeni să-i ajute pe refugiaţi

VIDEO+FOTO.Vedetele din Game of Thrones cer liderilor europeni să-i ajute pe refugiaţi

Chiar dacă nu sunt neapărat cei mai buni prieteni în “Game of Thrones” (Urzeala Tronurilor), Cersei Lannister (Lena Headey), Arya Stark (Maisie Williams) şi Davos Seaworth (Liam Cunningham) au călătorit împreună în Grecia pentru a se întâlni cu refugiaţii din Siria şi Afganistan şi le-au solicitat liderilor politici europeni să-i ajute pe aceşti oameni, conform unui material publicat de site-ul thewrap.com, preluat de Agerpres. 

Cei trei actori au călătorit în Grecia, pe insula Lesbos, unde au vizitat tabăra de refugiaţi Kara Tepe în numele organizaţiei umanitare International Rescue Committee. Această tabără găzduieşte inclusiv refugiaţi sirieni sosiţi înainte de intrarea în vigoare a acordului UE-Turcia, care prevede retrimiterea în Turcia a tuturor persoanelor sosite ilegal, după 20 martie, în insulele greceşti. 

“Aceşti oameni inteligenţi şi muncitori nu doresc decât să meargă acasă. Acum sunt însă blocaţi şi sunt groaznic de trişti. Ceea ce e de înţeles. Dar noi putem face mai multe pentru ei. Noi trebuie să facem mai multe pentru aceşti oameni”, a susţinut Lena Headey. 

 

“Aici nu este vorba despre un cutremur sau de un tsunami. Aceasta este o criză provocată de oameni. 57.000 de oameni blocaţi în Grecia. Tabere de refugiaţi în Europa? Oare acesta este standardul pe care liderii europeni doresc să-l impună ca modalitate de răspuns la o criză globală a refugiaţilor?’, s-a întrebat retoric Liam Cunningham. 

Înaintea celor trei actori din “Game of Thrones” această tabără de refugiaţi a fost vizitată şi de Papa Francisc, de actriţele americane Susan Sarandon şi Angelina Jolie, precum şi de maestrul chinez al artei contemporane Ai Weiwei, insula Lesbos devenind o oprire obligatorie pentru toate personalităţile angajate pentru cauza refugiaţilor.

 

Cele mai citite

Sub-ocuparea, noul șomaj

În 2023, aproape 100.000 de români erau „sub-ocupați". Intră în această categorie persoane disponibile să lucreze mai multe ore decât o cere locul de muncă...

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

România, debut de vis la Campionatul European de Culturism şi Fitness! Sportivii noștri au cucerit 21 de medalii în prima zi

Lotul național al României a câștigat un număr record de 21 de medalii (11 de aur, 6 de argint și 4 de bronz) în...
Ultima oră
Pe aceeași temă