22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialPeste 8.500 de poliţişti asigură ordinea luni, când elevii încep cursurile

Peste 8.500 de poliţişti asigură ordinea luni, când elevii încep cursurile

Poliţia română informează că 8.534 de poliţişti vor fi prezenţi în stradă, luni, când elevii încep şcoala, agenţii asigurând ordinea şi liniştea publică, precum şi siguranţa rutieră în zona unităţilor de învăţământ, potrivit Mediafax.

 

Înainte de începerea anului de învăţământ preuniversitar 2012/2013, Poliţia Română a luat măsuri specifice pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea ordinii şi liniştii publice, în zona instituţiilor de învăţământ.

Potrivit sursei citate, din cei 8.534 de poliţişti, un număr de 7.143 sunt de la ordine publică, 1.127 de la rutieră şi 264 de la alte structuri,

În cadrul unei videoconferinţe, susţinute la data de 5 septembrie, şeful Poliţiei Române a solicitat tuturor inspectoratelor judeţene de poliţie şi Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti să ia măsurile necesare pentru ca noul an şcolar să se desfăşoare în siguranţă. De asemenea, a solicitat ca o atenţie sporită să fie acordată pentru protecţia elevilor din clasa 0.

În acest sens, au fost suplimentate dispozitivele de ordine şi siguranţă publică.

Poliţiştii acţionează în zona adiacentă instituţiilor de învăţământ pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică.

De asemenea, poliţiştii rutieri asigură fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere, precum şi a ambuteiajelor.

Şeful Poliţiei Române a dispus ca patrulele de poliţie să fie prezente în zona şcolilor. De asemenea, a solicitat efectuarea de patrulări în zona şcolilor şi când elevii nu au cursuri, întrucât multe şcoli deţin terenuri de sport frecventate de copii.

De asemenea, a solicitat identificarea şi controlarea tuturor unităţilor economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor şi a solicitat o atenţie deosebită unităţilor de învăţământ din mediul rural.

Inspectorul general a solicitat directorului general şi inspectorilor şefi transparenţă totală, informarea opiniei publice cu privire la măsurile pe care le întreprind şi la competenţele poliţiei.

Semestrul al II-lea începe luni şi se încheie în 21 iunie pentru majoritatea elevilor, cu excepţia celor din clasele terminale.

Cele mai citite

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...

Aavancronica meciului decisiv Slovacia – România de la EURO 2024. Care sunt scenariile

Naționala României joacă miercuri partida decisivă în compania selecționatei Slovaciei pentru calificarea în optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2024,...

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...
Ultima oră
Pe aceeași temă