20.4 C
București
vineri, 14 iunie 2024
AcasăSpecialAugustin Zegrean: Este foarte greu, după ce ai fost judecător la CCR,...

Augustin Zegrean: Este foarte greu, după ce ai fost judecător la CCR, să te mai duci să faci politică

Fostul președinte al Curții Constituționale Române (CCR), Augustin Zegrean, a precizat că nu s-a decis, însă, dacă va reveni în politică. Totodată, el a spus că nu i s-a propus să preia conducerea interimară a filialei PNL Bistriţa-Năsăud, potrivit Agerpres.

„Nu ştiu, nu am luat încă o decizie. Eu sunt avocat şi profesia mea este acolo, eu oricând pot să mă întorc ca avocat. Mie mi-a plăcut avocatura, am practicat-o poate chiar cu succes şi nu am o problemă de supravieţuire. Nu am problema asta şi nu ştiu dacă o să mă întorc în politică. Este foarte greu, după ce ai fost judecător la Curte sau chiar preşedinte două mandate, şase ani, să te mai duci să faci politică. Nu mai sunt la vârsta la care să o iau de la capăt. (…) Cred că este timpul să îmi văd de treburi”, a spus Zegrean, într-un interviu acordat Agerpres.

În privinţa informaţiilor potrivit cărora ar putea prelua conducerea interimară a filialei PNL Bistriţa-Năsăud, Zegrean a precizat că nu a fost întrebat de nimeni şi că nu crede că va face acest lucru, mai ales că nu este membru al acestui partid. 

Despre posibilitatea de a deveni membru PNL, fostul preşedinte al CCR a spus: „Nu ştiu. Nu vreau să spun nici că da, nici că ba. Dacă ar fi să mă întrebi azi, aş spune nu. Ce voi face la toamnă, nu ştiu, poate mă plictisesc acasă şi mă duc să fac politică, dar eu nu am fost membru PNL, nu am fost nici membru PCR. Am plecat de la Partidul Democrat, partidul acela nu mai există”. 

Citește și: Fostul preşedinte CCR, Augustin Zegrean, ar putea deveni liderul filialei PNL Bistriţa-Năsăud

El a adăugat că nu îl „tentează” să candideze la alegerile parlamentare din acest an, dar a precizat că i-a plăcut perioada în care a fost senator. 

„Să candidez, nu mă tentează deloc, dar m-ar tenta să fiu senator, de exemplu. Mie mi-a plăcut în Parlament. Mi-a plăcut foarte tare în Parlament, mai ales când am fost senator în prima perioadă, în anii ’90, era o activitate foarte intensă, atunci legile se făceau în Parlament. Am fost vicepreşedintele Comisiei juridice a Senatului toată perioada şi am lucrat mult în perioada aceea şi chiar mi-a plăcut. Atunci chiar credeam că facem legi şi că ce facem noi este colosal şi că noi suntem puterea în ţară”, a mărturisit Zegrean. 

Fostul preşedinte al CCR a subliniat că în prezent este foarte greu să faci campanie electorală pentru că este greu ca oamenii să mai creadă în promisiuni. 

„Ce să le mai spui oamenilor? Le-am tot spus că o să le fie bine şi tot nu le e bine. Ce să le mai spun? Să le spun, din nou, că o să le fie bine? Nu or să mă mai creadă. (…) Oamenii aşteaptă foarte mult de la Parlament. Aşteaptă mai mult decât poate Parlamentul să facă. Nu poţi să le spui oamenilor că dacă eşti tu deputat sau senator le faci pod peste apă, că nu este treaba ta, dar asta spun parlamentarii. Şi lumea încă mai crede sau nu ştiu … cred că nu mai crede. Era un exemplu la Bistriţa, a mers un domn în campania electorală şi a spus: ‘Vă fac pod peste apă, pod acoperit vă fac!; Dar noi nu avem apă; Nu-i nimic, aducem şi apă!’. Nu se poate nici chiar aşa”, a adăugat Zegrean.

Cele mai citite

Revolut introduce, în prag de vacanță, o nouă funcție de securitate pentru a proteja fondurile clienților de hoții de buzunare

Revolut, banca digitală cu peste 3,5 milioane de clienți retail în România și 40 de milioane la nivel global, introduce funcția Protecția Fondurilor, un...

Efectele furtunii din București: străzi şi subsoluri inundate, copaci căzuți si autoturisme avariate

Pompierii au fost nevoiţi să intervină în noaptea de joi spre vineri în aproape 400 de cazuri în Bucureşti şi Ilfov ca urmare a...

Judecătorii desființează a doua oară rechizitoriul din Dosarul Revoluției

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine...
Ultima oră
Pe aceeași temă