13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialEuropa pregătește un scut economic față de China

Europa pregătește un scut economic față de China

Uniunea Europeană va dezvolta o nouă procedură comercială pentru a continua să-şi protejeze industria faţă de importurile ieftine din China, a anunţat blocul comunitar, transmite DPA. China este cel mai mare furnizor de bunuri al UE, dar blocul comunitar susţine că preţurile unor exporturi chinezeşti sunt în mod ilegal sub nivelul preţurilor aferente produselor europene.

Pentru a contracara acest fenomen, Bruxelles-ul a apelat la taxe anti-dumping asupra anumitor produse chinezeşti, potrivit Agerpres. Regulile pentru calcularea unor preţuri corecte pentru exporturile chinezeşti au fost acceptate în 2001, când Beijingul s-a alăturat Organizaţiei Mondiale a Comerţului, însă o parte a acestor reglementări expiră la sfârşitul anului.

Până atunci, UE trebuie să decidă cum va reacţiona pentru a-şi proteja propria industrie fără a-şi periclita relaţiile cu Beijingul. „Comerţul trebuie să se desfăşoare corect. Acum trebuie să ne adaptăm la noile realităţi economice şi să folosim toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie“, a afirmat, miercuri, comisarul european pentru Comerţ, Cecilia Malmström.

În prezent, UE are două liste în care statele sunt clasificate ca economii de piaţă şi non-piaţă, la fiecare categorie aplicându-se metode diferite de calcul al taxelor anti-dumping. China are o economie de piaţă, apreciază UE, şi până la 211.000 de locuri de muncă din Europa sunt într-o poziţie riscantă. Comisia Europeană va propune renunţarea la cele două liste şi introducerea unei noi metodologii anti-dumping care se aplică oricărui stat ce creează distorsiuni pe pieţe prin intervenţiile sale, a explicat Malmström.   

Cele mai citite

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele...

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă