16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialMerkel îl felicită pe Vettel pentru că "şi-a asigurat locul în istorie"

Merkel îl felicită pe Vettel pentru că “şi-a asigurat locul în istorie”

Cancelarul german Angela Merkel a salutat, duminică, victoria lui Sebastian Vettel, felicitându-l pe acesta pentru “calităţile de pilot” care i-au permis să câştige un al treilea titlul mondial şi să-şi asigure, la 25 de ani, locul în istoria Formulei 1, informează AFP.

“Îl felicit călduros pe Sebastian Vettel pentru că a câştigat titlul mondial. Ca de multe ori în acest sezon, el a arătat că are nervi de oţel şi fabuloase calităţi de pilot. Câştigând al treilea titlu mondial la doar 25 de ani, el şi-a asigurat locul în istoria acestui sport”, a scris Merkel într-un comunicat, în care îi doreşte lui Vettel şi echipei sale “mult succes pe viitor”.

Pilotul Sebastian Vettel şi echipa sa Red Bull au dominat Campionatul Mondial de Formula 1 pentru al treilea an consecutiv, germanul întregind “dubla”, duminică, la Marele Premiu al Braziliei, după ce team-ul austriac câştigase cu o săptămână în urmă titlul mondial la constructori.

Sebastian Vettel a devenit, astfel, cel mai tânăr triplu campion mondial, la 25 de ani, 4 luni şi 22 de zile, depăşind performanţa care îi aparţinea lui Ayrton Senna (31 de ani).

Cele mai citite

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...

Emilia Corbu, noua campioană naţională individuală la floretă

Scrimera Emilia Corbu, legitimată la CS Rapid Bucureşti, este noua campioană naţională individuală la floretă după ce a învins-o în finală pe Rebeca Cândescu,...

Militarii rezerviști vor să protesteze în Capitală

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate vrea să organizeze un miting de protest în Capitală, în data de 7 iunie anul curent. Vă prezentăm solicitarea transmisă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă