30 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăSpecialAngela Merkel: “Este inacceptabil ca unele state membre UE să nu accepte...

Angela Merkel: “Este inacceptabil ca unele state membre UE să nu accepte refugiaţi doar pentru că sunt musulmani”

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a denunţat lipsa de solidaritate a ţărilor central şi est-europene în criza imigraţiei, atrăgând replica Poloniei, care susţine că sistemul UE de distribuire a refugiaţilor reprezintă o încălcare a suveranităţii, informează Mediafax.

"Este inacceptabil ca unele state membre UE să nu accepte refugiaţi doar pentru că sunt musulmani. Fiecare trebuie să aibă propria contribuţie", a declarat Angela Merkel într-un interviu acordat postului ARD. Cancelarul Germaniei a subliniat că Uniunea Europeană reuşeşte să găsească soluţii, inclusiv în problema refugiaţilor.

Konrad Szymanski, adjunct al ministrului de Externe din Polonia, a criticat declaraţiile cancelarului Germaniei. "Cred că această atitudine este dăunătoare pentru Europa şi deja atrage o opoziţie puternică", susţine oficialul polonez, citat de site-ul agenţiei AP.

În opinia lui, impunerea cotelor de distribuire a refugiaţilor la nivelul Uniunii Europene ar încălca suveranitatea statelor membre şi ar ameninţa integrarea europeană.

Săptămâna trecută, un membru al Guvernului Italiei a cerut Uniunii Europene să iniţieze proceduri de sancţionare a ţărilor care nu respectă cotele de distribuire a refugiaţilor.

Germania, Franţa şi Austria au sugerat în mai multe rânduri sancţionarea ţărilor europene care nu acceptă cotele de repartizare a refugiaţilor. Fostul cancelar austriac Werner Faymann a pledat, acum câteva luni, pentru solidaritatea ţărilor central şi est-europene membre UE în primirea refugiaţilor, avertizând cu reducerea fondurilor statele care nu acceptă extracomunitari conform sistemului de distribuire.

Consiliul Uniunii Europene a stabilit, în septembrie 2015, să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiaţi extracomunitari ajunşi în spaţiul UE. România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată. După atentatele comise la Paris în noiembrie 2015, Polonia a semnalat că nu va mai primi refugiaţi. Ungaria va organiza, în octombrie, referendum pe tema aplicării cotelor de distribuire a imigranţilor.

Cele mai citite

Există risc de inundații pe 15 râuri din România, avertizează specialiștii de la “Apele Române”

Specialiștii hidrologi din cadrul INHGA au emis o atenționare de Cod galben, valabilă începând de luni, 3 iunie 2024, de la ora 15:00, până...

Promisiune onorată a primarului Lia Olguța Vasilescu: un nou parc inaugurat în fiecare an Fantasy Park, capitol de poveste deschis de 1 Iunie în...

Un parc al poveștilor copilăriei, un loc de basm, plin de culoare și de mister. Așa arată cel mai nou proiect de regenerare urbană...

Atentat la Ambasada Israelului din București. Un cetățean străin ar fi încercat să incendieze clădirea. Autorul atacului este arestat dar refuză să facă declarații

Un cetățean străin ar fi încercat să incendieze Ambasada Israelului din București. UPDATE 13.10 Autorul atacului de la sediul Ambasadei Israelului este un bărbat...
Ultima oră
Pe aceeași temă