21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialDouă premiere în sistemul sanitar românesc în privinţa pacienţilor cu arsuri

Două premiere în sistemul sanitar românesc în privinţa pacienţilor cu arsuri

Pe modelul Acțiunilor Prioritare, care urmăresc să asigure acoperirea costurilor ridicate ale tratamentului urgențelor majore la nivel intra-spitalicesc, AP-Arsuri a fost elaborat de Ministerul Sănătății în același scop, dar vine și cu două premiere în sistemul sanitar românesc.

După tragedia din clubul Colectiv, nevoia unei linii dedicate de finanțare a tratamentelor pentru pacienții cu arsuri a devenit stringentă, mai ales luând în considerare limitele destul de reduse ale decontării cheltuielilor cu acești pacienți. Ministerul Sănătăţii anunţă într-un comunicat că, pentru a nu mai fi nevoite spitalele să asigure diferența considerabilă din venituri proprii, AP-Arsuri va deconta următoarele:

– reactivi specifici și consumabile pentru determinări de laborator

– consumabile pentru monitorizarea pacienților 

– consumabile specifice pentru tratamentul și îngrijirea pacienților cu arsuri

– consumabile și echipamente pentru tratamentul în perioada post-critică

– soluții și materiale consumabile pentru asepsia în secțiile de arsuri

– educația specifică pentru tratamentul acestor pacienți și servicii specifice.

Noutatea absolută în sistemul sanitar românesc o reprezintă decontarea serviciilor de recuperare medicală și kinetoterapie pe perioada internării și un an după externare și de psihoterapie pe durata internării și un an după externare. Fondurile necesare acestei Acțiuni Prioritare vor fi alocate din bugetul Ministerului Sănătății. Colectivul de lucru din cadrul ministerului va elabora aceste calcule pe baza estimărilor numărului de pacienți cu arsuri din unitățile sanitare eligibile. 

Lista unităților sanitare și criteriile medicale de includere în AP-Arsuri.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Avertisment al Poliției Române și al Asociației Române a Băncilor

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția, prin intermediul proiectului național de conștientizare Siguranta Online, cu privire...

Accident pe Dunăre. Două persoane au murit, iar alte cinci sunt date dispărute

Două persoane au fost ucise și alte cinci au fost date dispărute în urma unei coliziuni între o ambarcațiune cu motor de mici dimensiuni...

Ce pensie va avea Traian Băsescu, după ce și-a pierdut îndemnizația de fost președinte

Traian Băsescu a rămas fără îndemnizația de fost președinte în 2022. Astfel, acum va încasa doar pensie de europarlamentar. Fostul președinte liberal nu mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă