16.1 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialVladimir Putin va face o vizită oficială în India la sfârşitul lunii...

Vladimir Putin va face o vizită oficială în India la sfârşitul lunii decembrie

Preşedintele rus, Vladimir Putin, se va deplasa pe 24 decembrie în India, un partener comercial important pentru Rusia în sectorul armamentului, aceasta fiind prima sa vizită oficială pe teritoriul indian din 2010, a anunţat luni purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, relatează AFP, potrivit Mediafax.

“Putin va fi în vizită la New Delhi pe 24 decembrie”, a declarat Peskov, citat de către agenţiile de presă din Rusia.

Rusia şi India întreţin legături strânse încă din anii 1950, iar Moscova furnizează o mare parte a echipamentului militar importat de această ţară.

În cadrul ultimei sale vizite în India, în 2010, Putin a semnat acorduri comerciale importante în domeniul militar şi nuclear.

Cu toate aceastea, New Delhi se îndreaptă de câţiva ani către alte ţări pentru a importa armament, în special către Israel şi Statele Unite.

Cele mai citite

Cartea lui Ciucă ar fi fost scrisă cu inteligența sa artificială, pe care i-au creionat-o liberalii

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți se întreabă cum a izbutit președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, să-și scrie cartea într-un timp...

Cartea lui Ciucă ar fi fost scrisă cu inteligența sa artificială, pe care i-au creionat-o liberalii

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți se întreabă cum a izbutit președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, să-și scrie cartea într-un timp...

Finală dramatică la Atena: Olympiakos Pireu a câştigat trofeul Europa Conference League la fotbal, după ce a învins-o pe Fiorentina cu scorul de 1-0...

Olympiakos Pireu a câştigat dramatic trofeul Europa Conference League la fotbal, după ce a învins-o pe Fiorentina cu scorul de 1-0 (0-0, 0-0), după...
Ultima oră
Pe aceeași temă