22.4 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialCornel Dinu, INTERNAT DE URGENŢĂ la Floreasca

Cornel Dinu, INTERNAT DE URGENŢĂ la Floreasca

UPDATE: Administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, şi-a neglijat tratamentul prescris de medici, este deshidratat şi va rămâne internat la Floreasca, pentru investigaţii şi reechilibrare, cel puţin până luni, au declarat duminică seară, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

Potrivit surselor citate, Dinu a acuzat şi o stare lipotimică şi i se fac perfuzii, pentru a fi hidratat.

Administratorul delegat al FC Dinamo se află într-un salon al Clinicii de chirurgie cardiovasculară de la Floreasca, unde va rămâne sub observaţie. Totodată, medicii îi fac lui Dinu mai multe analize şi investigaţii.


Administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, a fost transportat, duminică, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală şi internat în Clinica de chirurgie cardiovasculară, după ce a acuzat o stare de rău şi a sunat la ambulanţă, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii unităţii sanitare.

Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Bogdan Opriţa, a precizat, pentru MEDIAFAX, că Dinu a fost adus la spital cu o ambulanţă SMURD şi internat în secţia condusă de medicul Şerban Brădişteanu, cel care l-a operat anterior din pricina problemelor cardiace.

Potrivit sursei citate, administratorul delegat al FC Dinamo este supus unor investigaţii.

În 12 august 2011, Dinu (64 de ani) a fost supus la Floreasca unei intervenţii de by-pass coronarian. Operaţia de by-pass coronarian este o intervenţie de revascularizare folosită pentru a îmbunătăţi fluxul sanguin al inimii la pacienţii cu afecţiuni severe ale arterelor coronariene.

În 19 iulie 2011, administratorul delegat al FC Dinamo a făcut miocardic acut, fiindu-i montat un stent.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă