20.6 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialMinisterul Sănătăţii anunţă modificarea duratei unor specializări din cadrul rezidenţiatului

Ministerul Sănătăţii anunţă modificarea duratei unor specializări din cadrul rezidenţiatului

Ministerul Sănătăţii a declarat că o serie de specializări de rezidențiat, a căror durată a fost redusă în anul 2010, au fost aduse acum la standarde europene, perioada acestora fiind mărită.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, remis redacţiei România Liberă, o parte dintre specialităţile cărora le-a fost modificată durata rezidenţiatului sunt: chirurgie toracică (de la 5 ani la 6 ani), cardiologie (de la 5 ani la 6 ani), endocrinologie (de la 4 ani la 5 ani), gastroenterologie (de la 4 ani la 5 ani), geriatrie şi gerontologie (de la 4 ani la 5 ani). Acest demers este susţinut și de Colegiul Medicilor din România.

"În opinia specialiștilor, majorarea este susținută de faptul că și în celelalte țări ale Uniunii Europene există o tendință generală în acest sens, tendință agreată și de Uniunea Europeană a Medicilor Specialiști. Demersul Ministerului Sănătății de revizuire a duratelor de pregătire a fost susținut și de Colegiul Medicilor din România", afirmă Ministerul Sănătăţii.

O noutate în cadrul acestui program este înfiinţarea specialităților care vizează patologia pediatrică. În acest sens au fost create noi specialități: cardiologie pediatrică, gastroenterologie pediatrică, nefrologie pediatrică, oncologie și hematologie pediatrică, pneumologie pediatrică.

"Curricula pentru aceste noi specialități este în curs de elaborare, având trunchi comun cu specialitatea pediatrie în primii ani", precizează MS.

Anul acesta, concursul de rezidențiat va avea loc în data de 20 noiembrie în centrele universitare din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, cu clasificare unică pe țară.

Cele mai citite

Real Madrid este „Regina Europei” pentru a 15-a oară. Fanii echipei madrilene au declanșat „fiesta” la Casa de Espana din București

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0...

Israelienii îi cer lui Netanyahu să încheie un acord pentru eliberarea ostaticilor

Mii de israelieni au demonstrat sâmbătă la Tel Aviv pentru a cere guvernului condus de Benjamin Netanyahu să ajungă la un acord privind eliberarea...

Ce fac politicienii dați în mintea copiilor, de 1 Iunie

Ilustrație: Marian Avramescu Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie, se încadrează, anul acesta, în perioada campaniilor electorale din România pentru alegerile locale și pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă