14.4 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialIncident în Harghita: Un marfar încărcat cu azotat de amoniu a deraiat...

Incident în Harghita: Un marfar încărcat cu azotat de amoniu a deraiat în Harghita. Din cauza acestui incident, două trenuri de pasageri sunt blocate în stația Toplița

Un tren de marfă, încărcat cu azotat de amoniu, a deraiat lângă localitatea Ditrău, fapt ce a determinat ca trenurile de călători să rămână blocate între staţiile Lazărea şi Topliţa, de mai bine de două ore.

Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciubotariu, a declarat că este vorba de un tren de 24 de vagoane și, din primele informații, patru dintre ele au deraiat, fără să se fi răsturnat. Pompierii Topliţa intervin pentru ca incidentul să nu ia amploare. Potrivit autorităţilor locale, nu a existat şi nu va exista pericolul unei explozii.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a CFR, Oana Brânzan, a precizat că cele două trenuri staționează de la ora 13.47 și respectiv 13.49 de minute.

„Trenurile au fost oprite pentru a permite analiza la fața locului și pentru a se lua o soluție optimă astfel încât traficul de călători să fie reluat în condiții de siguranță. Trenul de marfă avea 24 de vagoane, iar transportul se asigura pe relația Târgu Mureș Constanța. Patru vagoane au deraiat la intrarea în stația Ditrău,” a precizat Oana Brânzan.

 

 

La rândul său, purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a precizat că trenul venea de la Târgu Mureș și accidentul s-a produs la intrarea în stația CFR Ditrău, în zona macazului.

„Acest eveniment s-a produs acum aproximativ 2 ore și 15 minute, în stația de călători Ditrău, Harghita. Cele 4 vagoane care s-au răsturnat din garnitura de 24 în total care sunt încărcate cu azotat de amoniu au fost luate măsuri în regim de urgență de către reprezentanții gării împreună cu detașamentul de pompieri Toplița privind izolarea întregului perimetru al gării pntru a se elimina producerera unui eveniment nedorit. Nu a existat și nu există pericol de explozie. Toată zona este delimitată, nu erau călători în stație la ora la care s-a produs evenimentul,” a explicat Adrian Pănescu, consilierul prefectului județului Harghita.

 

Circulația feroviară în zonă este întreruptă, la fața locului fiind așteptată o echipă de specialiști de la Regionala CFR Brașov.

Ştire în curs de actualizare.

Cele mai citite

VIDEO. Selly, discurs la un summit NATO. “Trebuie să vă fac încă de la început o mărturisire”

Discursul lui Andrei Șelaru, cunoscut sub numele de Selly, la NATO Youth Summit, aduce în prim-plan o temă importantă și actuală: dezinformarea și impactul...

Florin Piersic are “o evoluție lent favorabilă” în spital

Actorul Florin Piersic rămâne în spital însă are "o evoluție lent favorabilă", anunță un comunicat transmis de Spitalul Clinic de Ortopedie Foișor. Comunicatul a fost...

Decizie radicală luată de soția lui Michael Schumacher. A scos la licitație o colecție rară de ceasuri

Soția lui Michael Schumacher, Corinna, se află într-o luptă continuă pentru a asigura resursele necesare pentru a-l ajuta pe celebrul pilot de Formula 1,...
Ultima oră
Pe aceeași temă