27.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSportUSL a depus PLÂNGERE PENALĂ împotriva lui Traian Băsescu

USL a depus PLÂNGERE PENALĂ împotriva lui Traian Băsescu

Liderul USL, Eugen Nicolaescu, a anunţat că a depus plângere penală împotriva preşedintelui suspendat Traian Băsescu. USL îi acuză pe Traian Băsescu şi pe alţi 15 membri PDL sau foşti membri ai guvernului de “răspândire de informaţii false, pentru defăimarea ţării şi a naţiunii şi pentru periclitarea siguranţei economiei naţionale şi a stabilităţii monedei”, anunţă RTV.net.

 

“Aceasta este plângerea penală pe care USL, prin grupurile parlamentare din Camera Deputaţilor, a depus-o azi sub nr. 13098 la PÎCCJ, prin care se cere începerea urmăririi penale împotriva a 15 persoane: Traian Băsescu, Emil Boc, Monica Macovei, Cristian Preda, M.R. Ungureanu, Vasile Blaga, Sever Voinescu, Cezar Preda, Cristian Boureanu, Anca Boagiu, Raluca Turcan, Nicuşor Păduraru, Ioan Oltean, Sebastian Lăzăroiu, Andreea Paul”, a precizat, joi, preşedintele interimar al PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu, citat de Mediafax.

Nicolăescu a susţinut că cele 15 persoane împotriva cărora s-a depus plângerea penală “au săvârşit fapte de denigrare şi de răspândire de informaţii false printr-o manipulare grosolană a opiniei publice, a organismelor europene şi internaţionale, a partenerilor interguvernamentali, a mediului public, a mass-media internaţională şi internă şi a personalităţilor europene cu privire la situaţia din România”.

Nicolăescu a menţionat că persoanele respective “au făcut afirmaţii referitoare la «o lovitură de stat», el referindu-se aici la Traian Băsescu, Emil Boc, Monica Macovei, M.R.Ungureanu, dar şi la o aşa-zisă mineriadă, la distrugerea statului de drept, la acapararea justiţiei, la schimbarea procurorilor şefi de la Parchetul General şi DNA, la suprimarea funcţionării unor instituţii fundamentale, la răsturnarea democraţiei.

Preşedintele interimar al PNL Bucureşti a mai spus că “este de notorietate declaraţia Monicăi Macovei, care solicită organismelor europene suspendarea dreptului de vot al României în Consiliul European”.

El a susţinut că “acţiunile celor 15 persoane îndreptate împotriva României intră sub incidenţa Codului Penal, articolele 165 şi 168”.

Nicolăescu a adăugat că aceste persoane “au încălcat grav Constituţia, respectiv articolul 30 alineatul 7”, care interzice defăimarea ţării şi a naţiunii.

“Declaraţiile publice au dus la împiedicarea activităţii autorităţilor publice române prin intimidarea lor şi supunerea lor presiunii internaţionale, având drept consecinţă crearea stării de pericol pentru economia naţională. S-a periclitat siguranţa economiei naţionale, stabilitatea monedei, siguranţa statului, credibilitatea ţării şi încrederea investitorilor în România”, a acuzat Nicolăescu.

Cele mai citite

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...

Construcție filosofică

O condiție a vieții izbutite este cunoașterea realității în care se trăiește. Împărtășesc opinia că, printre formele spiritului, filosofiei îi revine să asigure reflecția...

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...
Ultima oră
Pe aceeași temă