22.8 C
București
marți, 25 iunie 2024
AcasăSpecialȘefa Casei Județene de Pensii din Suceava, dusă la audieri. DNA a...

Șefa Casei Județene de Pensii din Suceava, dusă la audieri. DNA a efectuat trei percheziții, într-un dosar de trafic de influență

UPDATE 13.10: Șefa Casei Județene de Pensii Suceava (CJP), Maria Camelia Chițul, a fost ridicată, marți, la amiază, de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și condus la audieri, informează Agerpres.

Chițul este anchetată într-un dosar privind fapte de corupție vizând două infracțiuni de trafic de influență și două de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinații publicității. Aceasta este suspectată de angajarea ilegală a două persoane pe funcții de execuție în cadrul CJP Suceava.

12.20: Potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres, anchetate ar fi persoane cu funcții de conducere în cadrul Casei Județene de Pensii Suceava.

Surse judiciare susțin că ancheta vizează două infracțiuni de trafic de influență și două de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinații publicității în legătură cu angajarea a două persoane pe funcții de execuție în cadrul Casei Județene de Pensii Suceava.

Prima faptă de trafic de influență ar fi avut loc în luna iunie a anului trecut, iar a doua în luna octombrie 2016.


10.54: Potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres, procurorii efectuează percheziții lac. 

Aceleași surse au precizat că în ancheta DNA ar fi vorba de un presupus trafic de influență.


Procurorii anticorupție efectuează, marți, trei percheziții în municipiul Suceava, într-un dosar de corupție. Este vizat și sediul unei instituții publice.

Direcția Națională Anicorupție (DNA) precizează, printr-un comunicat de presă, că acțiunea vizează suspiciuni privind fapte de corupție comise în perioada 2016 — 2017.

„În cursul zilei de 31 ianuarie 2017, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 3 locații situate în municipiul Suceava, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, precizează DNA.

Cele mai citite

Când un viitor rege britanic face selfie cu Taylor Swift

Se schimbă paradigma de valori a lumii! Dacă înainte, ziua de naștere a unui viitor rege era celebrată cu multă solemnitate, astăzi, rolurile se...

Iohannis le arată Tricolorilor că n-a fost așa rău cu Belgia: pe el Rutte l-a bătut de la vestiare

Ilustrație: Marian Avramescu Spre deosebire de prima partidă a Naționalei României la Turneul Final al Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2024, în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă