18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialBritanicii rezolvă PROBLEMA MAIDANEZILOR din România

Britanicii rezolvă PROBLEMA MAIDANEZILOR din România

Organizaţia de protecţie a animalelor Hillside Animal Sanctuary, din Frettenham, Marea Britanie, cheltuieşte 200 de lire (1.060 de lei) pentru fiecare câine vagabond pe care îl importă din România, informează BBC, potrivit realitatea.net.

Până acum au fost aleşi 50 de câini din două adăposturi bucureştene, dintre care peste 30 au ajuns în Marea Britanie, călătorind 2.700 de kilometri.

Britanicii au şi ei câinii lor vagabonzi, dar sunt impresionaţi de chinurile pe care le îndură patrupedele în România

John Watson, reprezentantul Hillside Animal Sanctuary spune că, spre mirarea sa şi a colegilor, cânii sunt blânzi şi încrezători, în pofida abuzurilor la care au fost supuşi în trecut, adaptându-se repede în noile lor cămine.

Când a fost salvat, Petronel avea abdomenul aproape secţionat de o sârmă şi un ochi pierdut în urma bătăilor administrate. Iar Mişca, la şapte ani este aproape orb şi nu mai are blană în jurul gâtului, din cauza unui lanţ care l-a sufocat mult timp, intrându-i sub piele.

Watson susţine că procesul de ajutorare a câinilor din România va continua şi chiar se va intensifica, după ce legislaţia britanică în domeniul carantinei animale a fost modificată la începutul anului.

 

Cele mai citite

Comisar acuzat de relații sexuale cu o minoră de 13 ani

Un scandal de proporții a izbucnit la Poliția de Frontieră Galați, unde comisarul șef Aurel Mihail Topciu, în vârstă de 47 de ani,...

Papa Francisc spune că tensiunile și dezbaterile sunt inevitabile într-o societate modernă

Argumentele și tensiunile sunt inevitabile în societatea modernă și nu ar trebui să fie ascunse sub preș, a declarat sâmbătă Papa Francisc, avertizând că...

Premierul slovac, Robert Fico, este stabil, dar în stare gravă

Premierul slovac, Robert Fico, împușcat acum trei zile, este în continuare în stare gravă, potrivit stirileprotv.ro. Oficialul a fost operat, din nou, vineri. Între timp,...
Ultima oră
Pe aceeași temă