22.4 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialStatele Unite iau în considerare o reducere drastică a arsenalului nuclear

Statele Unite iau în considerare o reducere drastică a arsenalului nuclear

Statele Unite iau în considerare o reducere a arsenalului nuclear, conform mai multor scenarii dintre care cel mai drastic nu prevede mai mult de 300 de focoase operaţionale, faţă de aproape 1.800 în prezent, a declarat miercuri un oficial american, potrivit Mediafax.

 

Un prim scenariu prevede menţinerea a între 1.000 şi 1.100 de focoase, iar un al doilea între 700 şi 800. “Cifra de 300 reprezintă cel mai redus nivel ipotetic”, a declarat un responsabil aflat sub anonimat.

O astfel de măsură ar reduce arsenalul american (cu excepţia focoaselor stocate şi prin urmare nu imediat operaţionale) la nivelul celui deţinut de Franţa.

“Nicio propunere nu a fost făcută preşedintelui” Barack Obama, a adăugat acest responsabil, conform căruia “ideea se află doar într-un stadiu preliminar”.

Este vorba de “discuţii interne cu privire la strategia viitoare de negocieri mai ales cu Rusia”, a declarat la rândul său generalul Martin Dempsey, în cadrul unei audieri miercuri în faţa Camerei reprezentanţilor.

“În acest stadiu, vă invit să nu vă îngrijoraţi de ceea ce raportează presa cu privire la acest proces complex”, s-a adresat acesta unui parlamentar republican preocupat de o eventuală reducere a arsenalului american.

Conform purtătorului de cuvânt al Pentagonului. George Little, “preşedintele a solicitat departamentului Apărării să contureze mai multe abordări alternative pentru disuasiunea americană”. Acesta a refuzat orice alt comentariu, argumentând că “detaliile sunt clasificate”.

Aceste scurgeri de informaţii vin cu puţin înaintea unui nou summit cu privire la securitatea nucleară organizat la Seul.

În aprilie 2009 la Praga, Barack Obama a lansat un apel la eliberarea lumii de ameninţarea nucleară şi a promis să lucreze pentru “o lume fără arme nucleare”. Acest angajament i-a adus premiul Nobel pentru pace.

Statele Unite şi-au revizuit în aprilie 2010 doctrina nucleară, promiţând să recurgă la atacuri nucleare doar “în circumstanţe extreme” şi să nu utilizeze niciodată arma nucleară împotrva unui adversar care nu o deţine şi care respectă regulile tratatului de neproliferare nucleară (TNP).

Cele mai citite

Preşedintele rus Vladimir Putin se va putea deplasa în Elveţia pentru a participa la ipotetice negocieri fără a fi arestat

Vladimir Putin va putea călători în Elveția, Europa, fără a fi arestat. Președintele Rusiei ar putea lua parte la posibile negocieri, în ciuda mandatului...

170 de români au așteptat zece ore pe aeroportul din Antalya după ce s-a stricat avionul care urma să-i aducă acasă

170 de turiști români au așteptat peste zece ore pe aeroportul din orașul Antalya (Turcia), după ce avionul la care cumpăraseră bilete, care urma...

SUA, Canada și Marea Britanie demască intențiile Rusiei de a influența alegerile din Republica Moldova

SUA, Canada și Marea Britanie avertizează că Rusia vrea să influențeze alegerile din Republica Moldova, din anul 2024, pentru a instala un candidat pro-rus...
Ultima oră
Pe aceeași temă