33.4 C
București
duminică, 23 iunie 2024
AcasăSportBaconschi, cu ocazia Zilei Naţionale: România are destin, trebuie doar să credem...

Baconschi, cu ocazia Zilei Naţionale: România are destin, trebuie doar să credem în el

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, le urează românilor, de Ziua Naţională, “să regăsească unitatea în care stă forţa unei mari naţiuni”, şeful diplomaţiei apreciind că “România are un destin” iar românii trebuie doar să creadă în ei înşişi.

“De ziua Marii Uniri, urez tuturor românilor, din ţară şi din afara graniţelor, să regăsească unitatea în care stă forţa unei mari naţiuni. Comunităţile româneşti sunt răspândite pretutindeni în Europa, a doua noastră patrie, şi în lume. Oriunde s-ar afla, românii trebuie să ştie că au în spate un stat membru UE şi NATO, care le apără interesele, demnitatea şi, când situaţia devine dramatică – viaţa”, spune ministrul de Externe într-un mesaj adresat românilor cu ocazia Zilei Naţionale, citat de Mediafax.

Baconschi spune că “pentru Ministerul Afacerilor Externe, fiecare român contează”. “Am demonstrat-o în Libia, evacuând 735 de cetăţeni români. Am demonstrat-o, în ciuda crizei, deschizând noi consulate la Bălţi, Cahul, Ungheni, Catania, Edinborough sau Vancouver. Am demonstrat-o condamnând de fiecare dată cu fermitate orice derivă de limbaj sau de acţiune împotriva românilor”, spune Baconschi.

“România are destin: trebuie doar să credem în el, în noi înşine”, încheie Teodor Baconschi mesajul adresat tuturor românilor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă