4.9 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialISU București - Ilfov: Doar 15% din cele 400 de sirene din...

ISU București – Ilfov: Doar 15% din cele 400 de sirene din Capitală pot fi acționate cu dublă comandă

Din cele 400 de sirene instalate în Capitală, doar 15% pot fi acționate prin dublă comandă, atât electrică, cât și electronică, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, Daniel Vasile, în urma exercițiului desfășurat miercuri pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă, potrivit Agerpres.

"Din păcate, situația statistică ne arată că doar 15% dintre aceste sirene pot fi acționate cu dublă comandă, atât de la locul în care sunt amplasate, cât și dintr-un punct de comandă existent la primărie, la autoritatea locală sau la dispeceratul ISU. Este o vulnerabilitate și probabil că ar trebui ca numărul de sirene care să funcționeze în sistem centralizat să fie mult mai ridicat", a spus el.

Daniel Vasile a precizat că pe parcursul zilei de miercuri vor fi făcute mai multe asemenea simulări în Capitală, iar cetățenii nu trebuie să se panicheze, pentru că este doar un exercițiu, însă trebuie să conștientizeze importanța acestui mesaj, pentru că într-o situație reală va trebui reacționat corespunzător.

"În ceea ce privește aceste sirene electrice și electronice, au fost desfășurate mai multe controale de către inspectorii de prevenire, potrivit atribuțiilor pe care le avem, și am constatat faptul că la autoritățile locale nu toate sirenele sunt luate în evidență, că există probleme în ceea ce privește mentenanța acestora, dar și probleme în ceea ce privește funcționarea acestora. Au fost făcute atât controale inopinate, cât și controale tematice, controale planificate", a spus purtătorul de cuvânt.

El a adăugat că, pe parcursul zilei, la fiecare punct în care se găsește o sirenă vor fi reprezentanți ai ISU și Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență.

"Vom verifica dacă sirena a pornit și, dacă a pornit, dacă a funcționat în parametri corespunzători, astfel că, poate la sfârșitul zilei sau în ziua imediat următoare, vom ști exact câte dintre cele 400 de sirene au funcționat și care sunt măsurile pe care ar trebuie să le solicităm autorităților locale pentru remedierea problemelor. (…) În bugetele primăriilor trebuie prinse bugete pentru remedierea deficiențelor, dar și pentru îmbunătățirea sistemului actual", a punctat Daniel Vasile.

Cele mai citite

Direcția Generală Anticorupție lansează campania națională „E timpul să NU mai dăm și noi ceva”

Direcția Generală Anticorupție (DGA), în colaborare cu platforma Stop Contrabanda, a demarat vineri, 13 decembrie, o campanie națională de prevenire a corupției, sub sloganul...

Percheziții în Argeș în două cazuri de antisemitism și instigare publică

Polițiștii din Argeș au efectuat percheziții domiciliare în două cazuri distincte ce implică acuzații de antisemitism și instigare publică, conform unui comunicat oficial. În primul...
00:07:12

VIDEO. Muzică tehno într-o bucătărie a unui restaurant din Franța: „M-am simțit bine”

„M-am simțit la fel de bine în această bucătărie, exact ca în fața a 100.000 de oameni la un mare festival”, spune Charles B.,...
Ultima oră
Pe aceeași temă