22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialGALERIE FOTO. Cele mai “populare” recorduri Guinness: Mustața de peste 4 metri,...

GALERIE FOTO. Cele mai “populare” recorduri Guinness: Mustața de peste 4 metri, unghiile de aproape 7 metri sau limba de 10 centrimetri

Site-ul oficial al Guinness World Records a publicat recordurile cu cele mai multe accesări din partea utilizatorilor.

1. Cea mai lungă mustață măsoară 4,29 metri și îi aparține lui Ram Singh Chauhan (India), potrivit guinnessworldrecords.com.

2. Cu cele mai lungi unghii s-a mândrit Lee Redmond (USA). Femeia a încetat să le mai taie din 1979 și, în 2008, acestea au ajuns la o lungime de 8,65 metri. Lee și-a pierdut, însă, unghiile într-un accident de mașină, în 2009.

3. Labele picioarelor lui Jeison Orlando Rodriguez Hernandez (Venezuela) măsoară 40,1 centimetri (dreptul) și 39,6 centimetri (stângul). Jeison poartă pantofi făcuți doar pentru el, într-o fabric din Germania.

4. Recordul pentru cea mai lungă podoabă capilară – 5,626 metri – îi aparține chinezoacei Xie Qiuping și a fost înregistrat în 2004. Femeia și-a lăsat părul să crească 31 de ani.  

5. Cel mai înalt om din istorie, record atestat la 27 iunie 1940, a fost americanul Pershing Wadlow, care avea o înălțime de 2,72 metri. La vârsta de 21 de ani, Robert cântărea 227,7 kilograme.

6. Cea mai lungă limbă are 10,1 centimetri și îi aparține americanului Nick Stoeberl.

7. Cel mai scund cuplu este alcătuit din Paulo Gabriel da Silva Barros (90,28 centimetri) și Katyucia Lie Hoshino (91,13 centimetri), ambii din Brazilia. Cei doi s-au căsătorit la 17 septembrie 2016.

8. Recordul pentru cele mai multe degete îl deține indianul Devendra Suthar. El are 14 degete la mâini și 14 degete la picioare. 

Cele mai citite

Stupoare în țările occidentale. Lideri din UE transmit mesaje de compasiune după moartea președintelui Iranului

Ceremonia funerară în memoria înalților oficiali iranieni care au murit în accidentul de elicopter din 19 mai 2024, în frunte cu președintele Ebrahim Raisi,...

Noua fiță masonică: Sarmale la …roabă!

Așa zișii masoni grupați, în Marea Lojă Națională a României condusă, în scripte, de preotul Cătălin Tohăneanu, dar, în realitate, de plagiatorul Radu...

Neil Lennon, instalat oficial la Rapid! Mesajul transmis suporterilor de Dan Șucu

La o zi de la victoria cu FCSB, Rapid a oficializat numirea nord-irlandezului Neil Lennon în funcția de antrenor principal. „Suntem încântaţi să anunţăm numirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă