5.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportOltean: Boc va rămâne premier până în 2012

Oltean: Boc va rămâne premier până în 2012

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că Emil Boc va conduce Guvernul până în 2012 şi că sunt false toate zvonurile privind înlocuirea acestuia din funcţie şi numirea ca preşedinte al CC, spunând: „Noi îl avem acolo pe Zegrean”.

Ioan Oltean a fost întrebat despre zvonurile potrivit cărora Emil Boc ar urma să fie retras din funcţia de premier.

„Eu am rămas surprins câtă imaginaţie au cei care colportează asemenea veşti. E o nebunie ca Emil Boc să candideze acum deputat în Munţii Apuseni, crăişorul Munţilor Apuseni şi pe urmă să vină şi să conducă Camera Deputaţilor. Este o nebunie”, a spus Oltean.

El a declarat că şi zvonul potrivit căruia Emil Boc ar urma să ajungă preşedinte al Curţii Constituţionale este tot fals.

„Să ajungă în Curtea Constituţională şi să devină preşedinte? Păi noi îl avem acolo pe Augustin Zegrean (fost deputat PDL -n.r.). Ce vreţi, să îl schimbăm acum pe Zegrean? Aţi schimbat un ministru (pe Ioan Nelu Botiş – n.r.), măcar lăsaţi-ne preşedintele Curţii Constituţionale să rămână până la sfârşitul mandatului”, a spus Oltean.

El a declarat că premierul nu va fi schimbat până la alegerile din 2012.

„Nu ştiu ce va fi în 2012, dar cert este că premierul va rămâne premier până la alegerile din noiembrie 2012. Nu va fi nici preşedintele Curţii Constituţionale, nici al Camerei Deputaţilor. Sunt speculaţii absolut bolnave”, a spus el.

Cele mai citite

Cozi uriașe la vulcanizări, chiar și noaptea. Șoferii așteaptă ore întregi pentru schimbarea cauciucurilor

Prima zăpadă și teama de amenzi i-au adus pe șoferi în număr mare la vulcanizări, unde s-au format cozi de sute de metri. La...

Furtuna Bert a alertat autoritățile din Regatul Unit şi Irlanda

Sosirea furtunii Bert a pus în alertă autorităţile din Regatul Unit şi Irlanda din cauza ploilor abundente, vântului şi căderilor de zăpadă aduse de...

Cozi uriașe la vulcanizări, chiar și noaptea. Șoferii așteaptă ore întregi pentru schimbarea cauciucurilor

Prima zăpadă și teama de amenzi i-au adus pe șoferi în număr mare la vulcanizări, unde s-au format cozi de sute de metri. La...
Ultima oră
Pe aceeași temă