Chrissy Archibald, o femeie de 30 de ani, originară din Columbia Britanică, o regiune din vestul Canadei, este prima victimă identificată a atacului terorist care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Londra, potrivit The Independent.
Femeia a murit în brațele logodnicului său pentru care se și mutase în Marea Britanie. Familia sa a declarat că tânăra a fost lovită de dubița care a intrat, în plin, în mulțimea aflată pe London Bridge.
Opt minute a durat atacul de la Londra, de sâmbătă noaptea, până ce forțele de ordine desfășurate pe străzi i-au anihilat pe teroriști. Pentru autorități, intervenția a fost un succes.
"Fratele meu şi logodnica sa se aflau în Londra. Ea este una dintre victimele atacului. Au încercat să facă tot ce se putea, dar nu au mai reuşit să o salveze. Viaţa lui, dar şi a tuturor celor apropiaţi ei, s-a schimbat pentru totdeauna. Toată dragostea mea merge către familia ei în aceste momente disperate. Aceste acte crude de terorism trebuie să înceteze. Te iubesc, Tyler! Rămâi puternic!", a scris cumnatul victimei, pe Facebook.
Chrissy lucrase, în Canada, într-un cămin pentru persoanele fără adăpost, iar foștii săi colegi și-o amintesc drept o persoană caldă, sensibilă și generoasă. La rândul lor, membrii familiei au transmis o declaraţie publică prin care îşi exprimă durerea în urma pierderii lui Chrissy Archibald.
"Credea cu adevărat că fiecare persoană trebuie să fie preţuită şi respectată. A trăit pentru această idee şi a lucrat într-un adăpost pentru persoanele fără casă, până când s-a mutat în Europa ca să fie alături de logodnicul ei. Nu ar fi putut în niciun fel să-şi explice această cruzime fără margini care i-a provocat moartea. Vă rugăm să-i aduceţi omagiile voastre prin transformarea comunităţii într-una mai bună. Faceţi voluntariat, muncă în folosul comunităţii sau donaţi pentru oamenii fără adăpost. Spuneţi-le că v-a trimis Chrissy".
Premierul canadian Justin Trudeau a transmis, şi el, condoleanţe familiei îndurerate. "Canada condamnă ferm acest atac fără conştiinţă care a avut loc la Londra, în Marea Britanie, şi în care au murit şi au fost răniţi mulţi oameni nevinovaţi. Sunt devastat de faptul că un cetăţean canadian se numără printre cei care şi-au pierdut viaţa".
O femeie neidentificată este considerată eroină, după atacurile din noaptea de sâmbătă spre duminică, din Londra, după ce ar fi blocat ușa de la intrare a unui restaurant, în care atacatorii teroriști ar fi încercat să intre, susțin martorii, citați de People.
O a doua victimă a atentatului ar fi Alexandre, un francez de 27 de ani care se mutase în Londra în urmă cu doi ani. Informația a apărut doar în presa locală, nefiind confirmată de autorități.
Șapte persoane au murit, iar alte 48 au fost rănite, în urma a două atacuri care au avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Londra. Atacurile vin la mai puțin de două săptămâni după explozia de pe Manchester Arena, soldată cu moartea a 22 de persoane și rănirea altor 116. Cele mai recente atacuri au fost provocate de triei indivizi, care au intrat cu un van alb în pietonii de pe London Bridge. După aceea, ei au scos cuțitele și au început să atace, la întâmplare, oamenii din piața Borough și din puburile din apropire. În opt minute, polițiști înarmați au venit la locul incidentului și i-au ucis pe cei trei, trăgând nu mai puțin de 50 de focuri de armă, potrivit BBC News.
Identitatea celor trei autori ai atacului terorist, care a avut loc în nopatea de sâmbătă spre duminică, în Londra, este cunoscută de Poliția Metropolitană, informează BBC. Autoritățile au anunțat că numele lor vor fi făcute publice cât mai curând. Totodată, atentatul terorist din Londra a fost revendicat, duminică noaptea, de gruparea jihadistă, Stat Islamic, scrie The Guardian.