O femeie neidentificată este considerată eroină, după atacurile din noaptea de sâmbătă spre duminică, din Londra, după ce ar fi blocat ușa de la intrare a unui restaurant, în care atacatorii teroriști ar fi încercat să intre, susțin martorii, citați de People.
Șoferul de taxi Aksha Patel a declarat, pentru Sky News, că pasagerii săi au descris scena din interiorul restauranului „Black and Blue”, unde o femeie a blocat ușa, în timp ce teroriștii încercau să intre, astfel ca ceilalți oameni din restaurant să poată fugi pe o altă ieșire.
Un român a fost martorul atacurilor teroriste de la Londra, el postând pe rețeaua de socializare mai multe filmări care surprind oamenii îngroziți alergând în toate părțile și țipând.
„Din ce mi-au spus, încercau să prevină indivizii să intre în restaurant. Ea știa că sunt oameni răi, care încearcă să intre înăuntru. A reușit să blocheze ușa câteva secunde, dar au fost mai puternici, în cele din urmă. Ei au reușit să fugă pe ușa din spate. A salvat undeva la 20 de persoane”, a spus el.
Femeia nu a fost indentificată de autorități.
Cele două atacuri comise de trei atacatori teroriști, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe London Bridge și în apropiere de piața Borough, au ajuns în atenția presei internaționale.
Șapte persoane au murit, iar alte 48 au fost rănite, în urma a două atacuri care au avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Londra. Atacurile vin la mai puțin de două săptămâni după explozia de pe Manchester Arena, soldată cu moartea a 22 de persoane și rănirea altor 116.
Cele mai recente atacuri au fost provocate de triei indivizi, car au intrat cu un van alb în pietonii de pe London Bridge. După aceea, ei au scos cuțitele și au început să atace, la întâmplare, oamenii din piața Borough și din puburile din apropire.
Cei trei bărbați care au omorât șapte oameni și au rănit alți 48, la Londra, în două atacuri care au avut loc sâmbătă noaptea, au fost descriși de martori drept ”de origine mediteraneană”, scrie publicația Daily Mail.
În opt minute, polițiști înarmați au venit la locul incidentului și i-au ucis pe cei trei, trăgând nu mai puțin de 50 de focuri de armă, potrivit BBC News. Ca urmare a atacului, 12 suspecți au fost arestați.