24.8 C
București
joi, 6 iunie 2024
AcasăSportPreședintele Iohannis se întâlnește, marți, cu directorul CIA, în cadrul vizitei în...

Președintele Iohannis se întâlnește, marți, cu directorul CIA, în cadrul vizitei în Statele Unite

Președintele Klaus Iohannis va avea, marți, o întrevedere cu directorul Agenției Centrale de Informații (CIA), Mike Pompeo, în cadrul deplasării sale în Statele Unite, a anunțat Administrația Prezidențială.

Potrivit sursei citate, întâlnirea va avea loc la ora 14.30, ora locală (21.30 ora României). Înainte de întâlnirea cu Mike Pompeo, preşedintele Klaus Iohannis va merge la Cimitirul Militar Arlington, unde va depune coroane de flori.

Luni, preşedintele Klaus Iohannis şi-a început vizita în Statele Unite și va dura până vineri, când va avea o întrevedere cu omologul său american Donald Trump. 

Tot luni, șeful statului va fi decorat cu distincția Light Unto the Nations, oferită de Comitetul Americano-Iudeic, în semn de recunoaştere pentru impactul internaţional important în domeniul păcii, securităţii, democraţiei, promovării valorilor umane, informează Președinția. Este primul eveniment la care şeful statului participă în cadrul vizitei sale în SUA. „Light Unto the Nations” este cea mai înaltă distincţie a organizaţiei American Jewish Committee (AJC), care se decernează unor şefi de stat sau de guvern în semn de recunoaştere pentru impactul internaţional important în domeniul păcii, securităţii, democraţiei, promovării valorilor umane.

„American Jewish Committee a evidenţiat, în decizia de acordare a distincţiei, faptul că a hotărât onorarea Preşedintelui Klaus Iohannis pentru acţiunea sa de „lider dedicat întăririi democraţiei şi a statului de drept în România, (…) pentru eforturile sale de a combate anti-semitismul şi pentru a aprofunda legăturile dintre România şi SUA, precum şi între România şi Israel”. Acordarea acestei distincţii a mai avut în vedere rolul ţării noastre în cadrul Uniunii Europene şi al dialogului transatlantic, în menţinerea securităţii regionale şi globale, dar şi realizările recent încheiatei preşedinţii-în-exerciţiu române a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA)", potrivit Administrației Prezidențiale.

Cele mai citite

Angajată ANAF Ploiești, reținută de DNA

O angajată ANAF Ploiești a fost reținută de DNA pentru fapte de corupție, după ce ar fi pretins 60.000 de euro mită de la...

Gabriela Firea, dacă va câștiga un nou mandat la Capitală: „Garantăm, nu promitem: o să facem 200 de proiecte!”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, promite realizarea a 200 de noi obiective dacă va câştiga un nou mandat. Aceasta susține că actualul...

Flagrant la Buzău! Primarul PSD prins în timp ce oferea bani pentru alegerile locale

Într-o acțiune spectaculoasă desfășurată astăzi, poliția a intervenit la cortul EDEN Events din Calvini, unde primarul PSD Valeriu Bîtu și echipa sa au...
Ultima oră
Pe aceeași temă