30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialCameron va anunţa retragerea a cel puţin 500 de militari britanici din...

Cameron va anunţa retragerea a cel puţin 500 de militari britanici din Afganistan până în 2012

Premierul britanic David Cameron urmează să anunţe retragerea a cel puţin 500 de militari din Afganistan până în 2012, după decizia similară a Statelor Unite, potrivit Mediafax.

Armata britanică are în prezent 9.500 de militari desfăşuraţi în Afganistan, în cadrul forţelor NATO – adică cel mai mare contingent după cel al SUA.

Cameron a spus în repetate rânduri că retragerea trupelor britanice combatante va avea loc în jurul anului 2015.

Potrivit Sunday Times, şeful Guvernului de la Londra va anunţa marţi retragerea a circa 800 de militari, în timp ce Sunday Telegraph evocă cifra de 500, precizând că retragerea este prevăzută pentru vara anului 2012.

Ministerul britanic al Apărării a refuzat să confirme informaţiile, dar a admis că “este logc ca trupele să se întoarcă acasă mai repede decât prevăzut, atunci când progresul o permite”.

Această retragerea ar urma să se adauge celei anunţate în mai de Cameron, a 400 de militari staţionaţi în Afganistan, dar care nu iau parte la operaţiuni de luptă. 200 dintre ei s-au întors deja.

Cele mai citite

Construcție filosofică

O condiție a vieții izbutite este cunoașterea realității în care se trăiește. Împărtășesc opinia că, printre formele spiritului, filosofiei îi revine să asigure reflecția...

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...

Cod galben de furtuni în 10 județe, până mâine dimineață. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în zece judeţe din vest.Astfel, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă