14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialŞtefan Iordache omagiat la Sighişoara Film Festival 2011

Ştefan Iordache omagiat la Sighişoara Film Festival 2011

Pregătirile pentru ediţia a treia a Festivalului de Film de la Sighişoara, ce se va desfăşura între 23-26 iunie, au intrat în linie dreaptă. Organizatorii evenimentului promit patru zile de neuitat şi promovarea valorilor româneşti din domeniul cinematografiei.

„Printr-un eveniment cu caracter de unicitate, festivalul transformă vechea cetate a Sighişoarei într-un pol de interes pentru tineri şi vârstnici din ţară şi străinătate, care, dincolo de valorile istorice şi arhitectonice ale oraşului, sunt atraşi şi de sărbătoarea filmului românesc”, spune Adriana Titieni, director executiv al „Sighişoara Film Festival”. Ea spune că „filmul face o foarte bună casă cu o cetate medievală, deoarece, până la urmă, e vorba de valoare şi de cultură, indiferent că este vorba de cultură contemporană sau cultură medievală”.

Cele bune filme

La ediţia din acest an a festivalului de la Sighişoara vor fi proiectate cele mai bune filme româneşti de lung metraj, documentare şi scurt-metraje care s-au bucurat de recunoaşterea diferitelor jurii naţionale şi internaţionale în 2010. Astfel, anul acesta, „vedetele” festivalului sighişorean sunt filmele „Aurora”, a lui Cristi Puiu, „Marţi, după Crăciun”, regia Radu Muntean, „Morgen” – debutul multipremiat la Locarno al lui Marian Crişan sau „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” al lui Andrei Ujică.

Şi, dedicat pentru că este dedicat filmului românesc, festivalul îl va omagia în acest an pe actorul Ştefan Iordache, iar spectatorii vor putea viziona în acest sens, în cadrul secţiunii „In memoriam” filmul „Cel mai iubit dintre pământeni”, la proiecţia-eveniment fiind aşteptată sora actorului. Proiecţiile filmelor se vor desfăşura în clubul „Aristocrat” în timpul zilei şi în aer liber seara în Piaţa Centrală a Sighişoarei.

Cele mai citite

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...
Ultima oră
Pe aceeași temă