27.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialApropiere istorică între Rusia şi SUA: Putin i-a propus lui Bidden suprimarea...

Apropiere istorică între Rusia şi SUA: Putin i-a propus lui Bidden suprimarea vizelor

Premierul rus Vladimir Putin a propus, astăzi, o apropiere “istorică” de Statele Unite, prin suprimarea regimului de vize dintre cele două ţări, în timpul unei întrevederi la Moscova cu vicepreşedintele american Joe Biden, transmite AFP, citată de Mediafax.

“Dacă Rusia şi Statele Unite ar ajunge la un acord pentru abolirea regimului de vize între Rusia şi Statele Unite, ar fi un pas istoric”, a declarat Putin.

Vicepreşedintele american s-a întâlnit în cursul dimineţii cu apărători ruşi ai drepturilor omului şi le-a adus la cunoştinţă susţinerea Washingtonului faţă de dezvoltarea democraţiei în Rusia, potrivit unor participanţi.

Joe Biden a salutat ieri politica preşedintelui Dmitri Medvedev, aducând astfel un sprijin inedit şefului statului rus, care afişează o linie mai liberală decât predecesorul său, actualul premier Vladimir Putin.

“Modul dumneavoastră de a conduce şi progresele (înregistrate în Rusia) arată că scepticii s-au înşelat”, afirmase el, după ce s-a întâlnit cu preşedintele rus la reşedinţa sa din Gorki, la periferia Moscovei.

Discuţiile dintre Biden şi Putin urmau să vizeze cooperarea economică, în cadrul relansării relaţiilor cu administraţia preşedintelui american Obama, după mai mulţi ani de relaţii dificile în timpul administraţiei republicanului George W. Bush.

Cele mai citite

Julian Assange, liber, după un acord cu justiția americană

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a pledat miercuri culpabil de încălcarea Legii americane privind spionajul în faţa unui tribunal din Insulele Mariane de Nord, un...

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...

Iohannis, mesaj de Ziua Drapelului Național

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional, context în care a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă