27.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialCinci persoane la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a...

Cinci persoane la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă, la Braşov

Cinci persoane au ajuns la spital, două dintre acestea în stare gravă, în noaptea de miercuri spre joi, după ce autoturismul în care se aflau, condus de un tânăr de 23 de ani care cosumase băuturi alcoolice, s-a răsturnat într-o râpă pe drumul dinspre Poiana Braşov spre Braşov, potrivit Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Rutiere Braşov, Cosmin Giosanu, accidentul a avut loc în jurul orei 01.30, pe DN 1E, Poiana Braşov – Braşov, la kilometrul trei.

În autoturismul marca Renault înamtriculat în Braşov se aflau şapte tineri cu vârste cuprinse între 21 şi 33 de ani, două fete şi cinci băieţi.

Aceştia se întoceau de la un club din Poiana Braşov, iar maşina în care se aflau era condusă de un tânăr de 23 de ani, care consumase băuturi alcoolice.

În urma verificărilor s-a stabilit că tânărul avea o concentraţie de alcool de 0,65 ml în aerul expirat.

“Din cauza consumului de alcool şi a vitezei excesive pe care o avea, şoferul autoturismului a pierdut controlul volanului într-o curbă şi s-a răsturnat cu maşina într-o râpă, oprindu-se într-un copac. Cel mai grav a fost rănit pasagerul din dreapta şoferului, în vârstă de 25 de ani, şi o fată de pe bancheta din spate, în vârstă de 21 de ani. Alţi trei pasageri au fost răniţi mai uşor”, a declarat  Cosmin Giosanu.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov a intervenit cu un echipaj de descarcerare, trei autospeciale SMURD şi o ambulanţă.

Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţen Braşov.

“A fost nevoie de descarcerare pentru că pasagerul din dreapta a fost prins între scaun şi bord şi a suferit mai multe contuzii la cap şi pe corp. El e cel mai grav şi se află în comă la spital. În maşină erau şapte persoane, însă două dintre ele nu au fost rănite”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja.

Şoferul autoturismului a suferit răni uşoare, el urmând să fie cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală.

Cele mai citite

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...

Iohannis, la Consiliul European, unde se discută sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, mâine şi poimâine, la Consiliul European, la Bruxelles, printre subiectele reuniunii numărându-se sprijinul pentru Ucraina şi Republica Moldova, respectiv...
Ultima oră
Pe aceeași temă