22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăEmil Boc cere reducerea datoriilor statului

Emil Boc cere reducerea datoriilor statului

Premierul Emil Boc a cerut miniştrilor Finanţelor, Transporturilor, Economiei şi Justiţiei, precum şi şefului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca, în interval de maximum o săptămână, să identifice soluţiile de reducere a volumului de arierate la nivelul companiilor de stat, informează Mediafax.

Solicitarea a fost adresată în şedinţa de miercuri a Guvernului, au precizat surse oficiale.

“S-a solicitat Minsterului de Finanţe, Ministerului Justiţiei, ANAF, dar şi altor ministere care au în portofoliu companii cu datorii istorice, precum Transporturile şi Economia, să prezinte soluţii de reducere a volumului de arierate în cel mult o săptămână”, au arătat sursele.

Şeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by, Jeffrey Franks, a declarat, marţi, că datoriile restante ale companiilor de stat însumează echivalentul a 5 la sută din PIB, facturile neplătite constituind o frână majoră pentru creşterea economică.

Având în vedere nivelul prognozat de autorităţi pentru PIB-ul din 2010, de 511 miliarde lei, rezultă că valoarea arieratelor companiilor de stat se ridică la peste 25 de miliarde lei (aproximativ 6 miliarde de euro).

Oficialul FMI a explicat că va fi realizată o analiză completă a arieratelor şi în lunile următoare se va lucra împreună cu Guvernul la o soluţie “cuprinzătoare”.

Cele mai citite

Mbappe și Ronaldo, resemnați. Golgheterul EURO 2024 e autogolul

Ilustrație: Marian Avramescu Supervedetele fotbalului Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe sunt pe cale să plece cu cozile între picioare de la Turneul Final al...

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...
Ultima oră
Pe aceeași temă