25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăEmil Boc cere reducerea datoriilor statului

Emil Boc cere reducerea datoriilor statului

Premierul Emil Boc a cerut miniştrilor Finanţelor, Transporturilor, Economiei şi Justiţiei, precum şi şefului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca, în interval de maximum o săptămână, să identifice soluţiile de reducere a volumului de arierate la nivelul companiilor de stat, informează Mediafax.

Solicitarea a fost adresată în şedinţa de miercuri a Guvernului, au precizat surse oficiale.

„S-a solicitat Minsterului de Finanţe, Ministerului Justiţiei, ANAF, dar şi altor ministere care au în portofoliu companii cu datorii istorice, precum Transporturile şi Economia, să prezinte soluţii de reducere a volumului de arierate în cel mult o săptămână”, au arătat sursele.

Şeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by, Jeffrey Franks, a declarat, marţi, că datoriile restante ale companiilor de stat însumează echivalentul a 5 la sută din PIB, facturile neplătite constituind o frână majoră pentru creşterea economică.

Având în vedere nivelul prognozat de autorităţi pentru PIB-ul din 2010, de 511 miliarde lei, rezultă că valoarea arieratelor companiilor de stat se ridică la peste 25 de miliarde lei (aproximativ 6 miliarde de euro).

Oficialul FMI a explicat că va fi realizată o analiză completă a arieratelor şi în lunile următoare se va lucra împreună cu Guvernul la o soluţie „cuprinzătoare”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă