33.8 C
București
luni, 24 iunie 2024
AcasăInternaționalGeorge Clooney, în rolul unui criminal în serie

George Clooney, în rolul unui criminal în serie

Actorul american George Clooney va juca rolul principal în filmul “The Monster of Florence”, o adaptare cinematografică a romanului omonim despre un criminal în serie care a terorizat oraşul italian Florenţa, informează Mediafax.

Filmul va fi produs de studiourile Fox 2000, pe baza unui scenariu scris de Christopher McQuarrie, adaptat după romanul original scris de Douglas Preston şi Mario Spezi.

La un moment dat, Tom Cruise a achiziţionat drepturile de ecranizare a romanului, proiectul urmând a fi produs de United Artists, compania de producţie cinematografică pe care actorul o conducea la acea vreme. Tom Cruise a cumpărat şi drepturile de distribuţie a filmului în afara Statelor Unite ale Americii.

George Clooney şi-a câştigat renumele ca actor, producător, producător executiv, scenarist şi regizor. Fiul unui jurnalist, George Clooney este un partizan foarte activ al Primului Amendament şi, totodată, un activist dedicat cauzelor umanitare.

În 2006, George Clooney a primit trei nominalizări la premiile Oscar – pentru cea mai bună regie, cel mai bun scenariu original (împreună cu Grant Heslov), pentru “Noapte bună şi noroc/ Good Night and Good Luck”, şi pentru cel mai bun rol secundar, în “Syriana”, pentru care a şi primit un trofeu din partea Academiei de film americane. Aceasta a fost pentru prima dată în istoria Oscarurilor când cineva a fost nominalizat în acelaşi an pentru interpretare şi regie, pentru două filme diferite. Pentru rolul din “Syriana”, George Clooney a câştigat şi Globul de Aur. De atunci, el a mai fost nominalizat de două ori la Oscar, la categoria “cel mai bun rol principal”, pentru “Michael Clayton” şi “Sus, în aer/ Up in the Air”, ambele interpretări aducându-i Globul de Aur, premiile BAFTA, Critics Choice Award şi premiul Sindicatului actorilor americani.

Cele mai citite

MAE confirmă că un român a murit în inundațiile din Italia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat cetăţenia română a celei de-a treia persoane dispărute, şi ulterior găsită decedată, în urma inundaţiilor produse, pe 31...

VIDEO. Maria Dragomiroiu, la un pas să-și piardă viața

Maria Dragomiroiu are o viață de poveste. De la o copilărie trăită în sărăcie lucie, la artistul consacrat, atât de iubit de public de...

Aproape de tragedie la Scoția – Ungaria. Jucătorul Barnabas Varga a suferit o fractură facială

Barnabas Varga, atacantul Ungariei, a suferit o accidentare gravă în timpul meciului cu Scoția din cadrul EURO 2024, fiind evacuat de pe teren în...
Ultima oră
Pe aceeași temă