22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialPrăbuşirea avionului prezidenţial polonez la Smolensk, cauzată de 12 factori - anchetator

Prăbuşirea avionului prezidenţial polonez la Smolensk, cauzată de 12 factori – anchetator

Prăbuşirea avionului prezidenţial polonez în aprilie, la Smolensk, în vestul Rusiei, a fost cauzată de 12 factori, a afirmat reprezentantul Poloniei în Comisia Interstatală de Aviaţie (IAC), Edmund Klich, relatează RIA Novosti, în pagina electronică, potrivit Mediafax.

În octombrie, Edmund Klich a primit un raport tehnic de la IAC privind prăbuşirea avionului în apropierea oraşului rus Smolensk, în care au murit preşedintele polonez de atunci, Lech Kaczynski, şi alte 95 de persoane. Polonia speră să facă public raportul în ianuarie.

“Nu unul, ci 12 factori au dus la prăbuşirea avionului. Numărul greşelilor şi încălcărilor din timpul pregătirilor şi al zborului este terifiant”, a declarat Klich, într-un interviu pentru cotidianul Rzeczpospolita.

El a precizat că vremea era nefavorabilă, iar echipajul nu avea nici o şansă să aterizeze în siguranţă.

“Chiar dacă avionul ar fi atins pista, ar fi fost avariat la aterizare, deşi, sigur, în acest caz ar fi fost mai puţine victime”, a adăugat el.

Anchetatorul polonez a afirmat că “un bărbat responsabil cu aviaţia militară poloneză” a încercat să exercite presiuni asupra sa astfel încât să acuze Rusia pentru prăbuşire.

Avionul învechit de tip Tu-154, având la bord o delegaţie poloneză de nivel înalt, s-a prăbuşit după ce a atins copacii, pe o ceaţă densă, la 10 aprilie, provocând moartea celor 88 de pasageri şi opt membri ai echipajului.

Delegaţia mergea la o ceremonie de comemorare a masacrului de la Katin din 1940, în care peste 20.000 de ofiţeri polonezi au fost executaţi de forţele sovietice.

Cele mai citite

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...

Iohannis, mesaj de Ziua Drapelului Național

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional, context în care a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă