22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialŞi fotbalul plânge cu lacrimi de poezie

Şi fotbalul plânge cu lacrimi de poezie

Pe stadionul Ion Oblemenco din Bănie, peste 25.000 de suporteri i-au adus un ultim omagiu celui care a strigat în versuri „Hai Universitatea, hai Craiova!” pentru „Oltenia, eterna Terranova”. Alte mii de suflete pentru care „nu-i echipă mai frumoasă şi iubită ca Rapid” pentru că „sun­tem peste tot acasă” au aprins câte o lumânare pentru cel care a cântat, a elogiat şi a readus pe prima scenă a fotbalului românesc, în urmă cu 31 de ani, echipa din Giuleşti. „Regele” Gheorghe Hagi – care în 1999 a revenit cu lacrimi în ochi la naţională după ce, în cadrul unei emisiuni televizate, a fost de-a dreptul hipnotizat de uriaşa personalitate a celui care a citit în direct mesajele telespectatorilor, a compus o poezie pentru că­pi­ta­nul echipei naţionale şi i-a cerut să revină printre tricolori pentru meciul decisiv cu Ungaria din preliminariile Euro 2000 – l-a plâns pe Adrian Păunescu asemenea a milioane de români.

Personalitate controversată a vieţii publice româneşti, artistul care a umplut stadioane cu tineri avizi de cântec şi poezie, a cărui inimă a bătut intens şi pentru fot­bal, a mai demonstrat ceva. Anu­me, că sportul în general – şi fotbalul în special – este practicat de oameni cu caractere pe cât de puternice şi tari, pe atât de sensibile şi receptive la artă. La fel de mult şi fără resentimente l-au regretat şi suporterii din Bănie şi cei din Giuleşti, deşi a scris imnurile ambelor echipe. Şi pentru o tabără, şi pentru cealaltă a contat mai mult decât orice arta cu care a fost cântată echipa favorită.

Cele mai citite

Băncile, sancționate ca urmare a războiului din Ucraina. Reprezentanții lor spun că se confruntă cu provocări fără precedent

După ce americanii au anunțat că vor trece la sancționarea grupului austriac Raiffeisen, din cauza afacerilor extinse din Rusia, la câteva zile Rusia a...

Prins în flagrant în timp ce transporta o cantitate de  100 grame substanțe psihoactive

La data de 19.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Harghita au dispus reținerea pe...

O casă din Sectorul 2 al Capitalei a luat foc

Un incendiu de proporții, însoțit de degajări mari de fum, a izbucnit luni la o casă situată pe Strada Călușei din Sectorul 2 al...
Ultima oră
Pe aceeași temă