Pe stadionul Ion Oblemenco din Bănie, peste 25.000 de suporteri i-au adus un ultim omagiu celui care a strigat în versuri „Hai Universitatea, hai Craiova!” pentru „Oltenia, eterna Terranova”. Alte mii de suflete pentru care „nu-i echipă mai frumoasă şi iubită ca Rapid” pentru că „suntem peste tot acasă” au aprins câte o lumânare pentru cel care a cântat, a elogiat şi a readus pe prima scenă a fotbalului românesc, în urmă cu 31 de ani, echipa din Giuleşti. „Regele” Gheorghe Hagi – care în 1999 a revenit cu lacrimi în ochi la naţională după ce, în cadrul unei emisiuni televizate, a fost de-a dreptul hipnotizat de uriaşa personalitate a celui care a citit în direct mesajele telespectatorilor, a compus o poezie pentru căpitanul echipei naţionale şi i-a cerut să revină printre tricolori pentru meciul decisiv cu Ungaria din preliminariile Euro 2000 – l-a plâns pe Adrian Păunescu asemenea a milioane de români.
Personalitate controversată a vieţii publice româneşti, artistul care a umplut stadioane cu tineri avizi de cântec şi poezie, a cărui inimă a bătut intens şi pentru fotbal, a mai demonstrat ceva. Anume, că sportul în general – şi fotbalul în special – este practicat de oameni cu caractere pe cât de puternice şi tari, pe atât de sensibile şi receptive la artă. La fel de mult şi fără resentimente l-au regretat şi suporterii din Bănie şi cei din Giuleşti, deşi a scris imnurile ambelor echipe. Şi pentru o tabără, şi pentru cealaltă a contat mai mult decât orice arta cu care a fost cântată echipa favorită.
