25.9 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialMilioane de francezi au manifestat împotriva reformei pensiilor

Milioane de francezi au manifestat împotriva reformei pensiilor

Manifestaţiile organizate marţi în Franţa împotriva reformei pensiilor au reunit 1,2 milioane de persoane potrivit guvernului şi 3,5 milioane potrivit sindicatelor, un record de la începutul mişcării de contestare. Potrivit Ministerului de Interne, circa 1,23 milioane de persoane au ieşit marţi pe străzile Franţei pentru a manifesta împotriva acestei reforme care prevede creşterea vârstei minime de pensionare de la 60 la 62 de ani.

Potrivit celor două mari sindicate franceze CGT şi CFDT, aproximativ 3,5 milioane de persoane au protestat. La Paris, 330.000 de persoane au manifestat marţi după-amiază potrivit sindicatelor, în timp ce poliţia semnala 89.000 de manifestanţi, o puternică creştere faţă de manifestaţiile precedente.

Celelalte zile de protest organizate de la începutul lunii septembrie au reunit cel mult între 1,1 milioane de persoane (potrivit poliţiei, la 7 septembrie) şi 3 milioane (potrivit sindicatelor, la 23 septembrie). De la începutul mişcării de marţi, sindicatele au estimat că este cea mai puternică zi de mobilizare – greve şi manfiestaţii. Această a patra zi de mobilizare de la începutul lunii septembrie ar putea constitui un moment de cotitură în disputa dintre putere şi sindicate, comentează AFP, citată de Agerpres.

Cele mai citite

Francesco Bagnaia, victorios în Marele Premiu de MotoGP al Cataloniei

Francesco Bagnaia, pilotul italian al echipei Ducati, a câştigat Marele Premiu al Cataloniei la MotoGP, desfășurat duminică pe circuitul Barcelona-Catalunya din Montmelo. Bagnaia și-a adjudecat...

Hamas atacă Tel Aviv. Cel puțin opt rachete au fost lansate din zona Rafah

Hamas afirmă că a lansat un „mare” atac cu rachete asupra Tel Aviv, dar nimeni nu a fost rănit, anunță Israel. Cel puțin opt rachete...

Replica lui Nicușor Dan, după ce s-a spus că blochează reconstrucția stadionului Dinamo

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că reconstrucţia stadionului Dinamo nu are nevoie de PUZ şi că în spaţiul public circulă informații...
Ultima oră
Pe aceeași temă