15.6 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăPoliticăDan Barna: Consider inadmisibilă lansarea unor idei aflate la graniţa dintre halucinant...

Dan Barna: Consider inadmisibilă lansarea unor idei aflate la graniţa dintre halucinant şi stupid

“Autorităţile publice, inclusiv cele din domeniul medical, au obligaţia să fie responsabile în comunicarea publică. Consider inadmisibilă lansarea unor idei aflate la graniţa dintre halucinant şi stupid al căror unic efect este sporirea neîncrederii populaţiei în capacitatea statului de gestionare a gravei crize prin care trecem. Am cerut insistent în aceste luni transparenţă, coerenţă şi profesionalism. Ceea ce am primit au fost tentative de ascundere a realităţii, informaţii trunchiate, contradicţii şi tensiuni între factorii de decizie. Aici se ajunge când după reguli clare se aruncă în spaţiul public excepţii şi variante care creează confuzie, panică şi neîncredere”, a scris liderul Uniunii pe Facebook.

Potrivit acestuia, “încă nu e prea târziu” pentru autorităţi să îşi facă treaba aşa cum aşteaptă cetăţenii României.

“Calculele politice sau rivalităţile dintre diverse personaje cu rol în combaterea crizei sunt irelevante şi toxice. Prioritatea e România şi nimic altceva”, arată Barna.

Cele mai citite

Panică la sediul Comitetului Național Republican din Washington: un pachet suspect care conținea două fiole de sânge a fost livrat în clădire

Sediul Comitetului Național Republican din Washington a fost evacuat pentru scurt timp miercuri după ce un pachet suspect care conținea două fiole de sânge...

Atalanta Bergamo a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0) în finala Europa League

Atalanta Bergamo a cucerit trofeul Europa League la fotbal, după ce a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe...

SUA vor lua măsuri după ce Georgia a adoptat legea controversată privind “influenţa străină”

Statele Unite(SUA) examinează "măsuri" de retorsiune după ce Georgia a votat o lege controversată privind "influenţa străină", a afirmat miercuri şeful diplomaţiei americane, Antony...
Ultima oră
Pe aceeași temă