30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialNu există supravieţuitori ai avionului prăbuşit în Pakistan

Nu există supravieţuitori ai avionului prăbuşit în Pakistan

Cel puţin 90 de cadavre au fost recuperate deocamdată din epava avionului prăbuşit miercuri în Pakistan, iar oficialii însărcinaţi cu eforturile de salvare au afirmat că nu există semne de viaţă la locul accidentului, relatează Sky News, potrivit NewsIn.

Aeronava, un Airbus A321, s-a prăbuşit în zona dealurilor Margalla, în timpul manevrelor de aterizare, a declarat un purtător de cuvânt al Autorităţii pakistaneze a aviaţiei civile, Pervez George.

“Avionul urma să aterizeze pe aeroportul din Islamabad atunci când a pierdut contactul cu turnul de control, iar mai târziu am aflat că avionul s-a prăbuşit”, a precizat el. La bord se aflau 146 de pasageri şi şase membri ai echipajului şi decolase de la Karachi.

Potrivit informaţiilor meteorologice, în zona Karachi ploua torenţial. Guvernul pakistanez a declarat o zi de doliu naţional în urma tragediei. Un martor a declarat că se afla cu familia sa pe dealuri, atunci când a văzut avionul că se dezechilibrează în aer. “Avionul îşi pierduse echilibrul şi apoi l-am văzut prăbuşindu-se”, a spus Saqlain Altaf.

Dealurile Margalla sunt un parc naţional şi există puţine drumuri în zonă, ceea ce împiedică eforturile echipelor de salvare.

Un înalt oficial din poliţia a spus că morţii sunt transportaţi cu elicoptere. “Cadavrele zac peste tot şi foarte puţini este posibil să fi supravieţuit”, a spus el. “Îndepărtăm resturile cu mâinile noastre. Este incendiu. Este foc, ceea ce face eforturile de salvare foarte dificile”. a adăugat el.

Airblue este o companie privată, a doua ca mărime din Pakistan, fondată în 2004 de un fost ministru pakistanez al comerţului. Operează zboruri interne, dar şi către Emiratele Arabe Unite, Oman şi Marea Britanie. Când cursele pleacă din Manchester, Anglia, fac o escală pentru alimentare în Turcia, potrivit CNN.

Cutia neagră a aeronavei a fost găsită şi este decodată de forţele aeriene pakistaneze, informează Xinhua, care citează presa locală.

Zborul cu numărul de identificare ED-202, având la bord 152 de persoane, între care şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit în zona colinelor Margalla, din nord-estul capitalei pakistaneze, miercuri dimineaţa, în jurul orei locale 10.00, cu câteva minute înainte de ora la care trebuia să aterizeze pe aeroportul din Islamabad.

Cursa decolase de pe aeroportul internaţional din Karachi la ora locală 7.50. Avionul a pierdut contactul cu turnul de control al aeroportului din Islamabad în jurul orei 9.43, cu puţin timp înainte de ora la care ar fi trebuit să aterizeze. Turnul de control tocmai îi acordase permisiunea să aterizeze înainte de a pierde contactul radio cu aeronava.

Printre pasageri se numărau 20 de femei şi cinci copii, dar nu şi cetăţeni străini. Sute de oameni, inclusiv militari, pompieri, doctori şi localnici se află la locul tragediei, care s-a produs în condiţii meteorologice nefavorabile, şi ajută la operaţiunile de căutare şi salvare.

Cele mai citite

Aavancronica meciului decisiv Slovacia – România de la EURO 2024. Care sunt scenariile

Naționala României joacă miercuri partida decisivă în compania selecționatei Slovaciei pentru calificarea în optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2024,...

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...
Ultima oră
Pe aceeași temă