În unități de învățământ unde e greu să găsești o priză funcțională și în localități în care conexiunea la internet crează impresia că timpul a rămas înghețat, profesorii și elevii sunt obligați să susțină cursuri online.
Cei aflați la șefia învățământului s-au sucit peste noapte și au trecut de la a ține copiii departe de rețelele de socializare, acum la folosirea aplicațiilor precum WhatsApp.
Ce să mai înțeleagă micuții care, până ieri erau certați de părinți că stau cu nasul în telefoane inteligente și tablete, iar acum sunt mustrați că nu petrec destul de mult timp online?
Într-adevăr, tehnologia și școala ar trebui să facă împreună casă bună, deoarece acest lucru este în avantajul viitoarelor generații.
Așa, probabil că s-ar reduce semnificativ procentul de absolvenți ai ciclului obligatoriu de învățământ care nu sunt pregătiți pentru ceea ce solicită piața muncii.
Dar cei aflați la conducerea învățământului românesc par să fi uitat în ce țară se află și care sunt condițiile școlii noastre: unități fără toaletă, simulacre de cursuri de perfecționare a cadrelor didactice, manuale vechi de nu se mai știe câte generații, buget inexistent pentru materiale didactice, o rată îngrijorătoare a abandonului școlar, raportată la media europeană și lista poate continua destul de mult.
În aceste condiții, inspectorilor școlari și directorilor de unități, numiți sau puternic ancorați politic, li s-a cerut vigilență: monitorizarea cu mare atenție a activității cadrelor didactice, cu predarea unui maldăr de rapoarte către Ministerul Educației, pentru a nu fi verificat niciodată, conform tradiției instituției.
În același timp se pare că s-a mai uitat un aspect: că, în foarte multe unități de învățământ, încălcând prevederile Legii Educației Naționale și orice norme de situații de urgență, sălile sunt neîncăpătoare pentru cei și peste 30 de elevi înscriși într-o clasă.
Multe efective de elevi dintr-o clasă nu ar încăpea probabil nici în ședințe Zoom.