33.4 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialBulgaria va participa la scutul american antirachetă

Bulgaria va participa la scutul american antirachetă

Ministrul bulgar al Apărării, Aniu Anghelov, a confirmat că Bulgaria va participa la desfăşurarea scutului american antirachetă în Europa, subliniind că acest program trebuie să fie un proiect crucial pentru toate statele membre NATO, relatează NewsIn.

“A fost foarte important pentru noi să discutăm cu partenerii americani despre cum poate contribui Bulgaria la desfăşurare apărării antirachetă în Europa. Una dintre modalităţi este participarea la finanţarea programului, dar aceasta nu este semnificativă şi se referă la perioada 2013-2015”, a declarat ministrul Anghelov, la sosirea dintr-o vizită de o săptămână în Statele Unite.

El a menţionat că există o poziţie coordonată privind abodarea graduală în vederea desfăşurării scutului antirachetă. “Prima fază trebuie să fie încheiată până în 2015, cea de-a doua – la care, cel mai probabil, va participa şi Bulgaria – în 2015-2018, iar din 2020 acest scut antirachetă ar putea fi instalat în întregime”, a explicat ministrul Anghelov.

Administraţia Obama a revizuit planurile fostului preşedinte George W. Bush, care prevedeau staţionarea în Polonia şi Cehia a scutului de apărare antirachetă, pentru a apăra Europa de un eventual atac cu rachete din Orientul Mijlociu sau Iran.

Ministrul bulgar al apărării a anunţat, de asemenea, că Statele Unite au confirmat planurile privind desfăşurarea de trupe în Bulgaria şi România, în cadrul Joint Task Force East. “Eram îngrijorat în legătură cu facilităţile militare comune, deoarece în ultima vreme au existat puţine discuţii despre desfăşurarea trupelor în Bulgaria şi România, iar pregătirile pentru aceasta au încetat. De aceea, am vrut să fiu sigur care este situaţia. Acum sunt convins că nu există nicio schimbare substanţială în planurile SUA”, a explicat ministrul Aniu Anghelov.

Cele mai citite

Iohannis, la Consiliul European, unde se discută sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, mâine şi poimâine, la Consiliul European, la Bruxelles, printre subiectele reuniunii numărându-se sprijinul pentru Ucraina şi Republica Moldova, respectiv...

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...

Construcție filosofică

O condiție a vieții izbutite este cunoașterea realității în care se trăiește. Împărtășesc opinia că, printre formele spiritului, filosofiei îi revine să asigure reflecția...
Ultima oră
Pe aceeași temă